Euro a pierdut un ban

Faptul că piețele din SUA și Marea Britanie, cele mai mari din lume, au fost ieri închise, pe motiv de sărbători legale, a permis leului o ușoară apreciere față de principalele valute, în ton cu celelalte monede din regiune.
 

Evoluția leului nu a fost influențată de publicarea unui raport al analiștilor financiari, grupați în CFA România, a căror încredere în economia românească a urcat în aprilie la maximul ultimelor 12 luni, la 44 de puncte de la 33,8 în luna precedentă. Acest indicator ar putea avea însă efecte pe termen mediu, prin stimularea intrărilor de capital străin în piața valutară, după ce în ultimele săptămâni s-a observat o reducere a plasamentelor în obligațiuni de stat românești. Cursul euro a scăzut de la 4,3625, maximul ultimelor cinci săptămâni, la 4,3514 lei. Piața s-a deschis la 4,3510 – 4,3530 lei, valori apropiate de cele de la închiderea de vineri. Până la jumătatea ședinței, tranzacțiile s-au realizat în jurul pragului de 4,35 lei, pentru ca la ora 14 cotațiile să scadă la 4,3420 – 4,3450 lei. Dolarul american a coborât de la 3,3651 la 3,3615 lei, iar francul elvețian de la 3,4865 la 3,4981 lei. Monedele din regiune aveau o evoluție asemănătoare față de euro, volatilitatea fiind redusă. Cea poloneză se tranzacționa la 4,192 – 4,198 zloți, iar cea maghiară la 289,1 – 289,6 forinți. Perechea euro/dolar se tranzacționa pe piețele internaționale la 1,2917 – 1,2948 dolari. Investitorii se arătau prudenți, după ce oficialii Rezervei Federale Americane au afirmat că este posibilă reducerea programului de sprijinire a economiei SUA prin injecția lunară a 85 miliarde dolari. Euro a primit un impuls din partea economiei germane, al cărei PIB a crescut în primul trimestru cu 0,1%, iar indicele Ifo, care măsoară moralul antreprenorilor germani, a cunoscut, la rândul lui, o creștere. În piața la termen de la Sibiu, pentru iunie, euro se tranzacționa la 1,2947 dolari, iar uncia de aur la 1.393 – 1.395 dolari.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI