Departamentul de Limbi și Literaturi Străine (DLLS) de la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, împreună cu echipa proiectului „Modernist Literature and Economic Theory”, desfășurat în USV, organizează marți, 28 mai, „un eveniment academic complex” care cuprinde două conferințe și o masă rotundă, ne-a informat prof. dr. Gina Măciucă, director DLLS. Astfel, de la ora 11, în sala „Constantin Ciopraga” va avea loc conferința „Joyce at Sea”, în cadrul seriei de evenimente culturale interacademice desfășurate de DELLS, iar la ora 13, în sala „Dimitrie Leonida” se va desfășura o masă rotundă, în cadrul sesiunii Centrului de Scriere Academică și Scriere Creativă (CSASC). Manifestarea se va încheia cu conferința „Modernism, Empire and Archipelago”, la ora 16, în sala „Constantin Ciopraga”, organizată în cadrul sesiunii proiectului MLET. „Cele două conferințe vor fi susținute de invitatul special al echipei MLET, prof. dr. Nicholas Allen de la Universitatea din Georgia, Statele Unite ale Americii. Profesorul Allen este un specialist de marcă în domeniul modernismului, cercetările sale vizând în principal literatura, istoria și componenta vizuală a culturii. Fost director al Moore Institute din Galway, Irlanda, Nicholas Allen conduce în prezent Centrul Willson de Arte și Științe Umaniste al Universității din Georgia”, a mai precizat prof. Gina Măciucă Ea a mai spus că prof. Allen este și unul dintre consultanții internaționali ai proiectului MLET, proiect inițiat de Tudor Bălinișteanu, cercetător dr. în cadrul DLLS, și care își propune „o abordare transnațională a conexiunilor dintre literatura de factură modernistă și teoriile din sfera economică”. Din echipa MLET mai fac parte Oana Strugaru, asistent dr. la Departamentul de Limbă și Literatură Română și Științe ale Comunicării, Ana Crăciunescu, masterandă în anul I la Cultură și Civilizație Britanică în Contextul Globalizării și studentă în anul al II-lea la un masterat în domeniul economic, și Iuliana Ilașcă și Gabriela Vacariu, studente în anul al II-lea la secția franceză-engleză a USV. Coordonatorii evenimentului sunt directorul proiectului MLET, cercetător dr. Tudor Bălinișteanu, asistent dr. Oana Strugaru, membru MLET și coordonator al CSASC, împreună cu prof. dr. Gina Măciucă, director al DLLS. Evenimentul este organizat cu sprijinul financiar al MLET și al Willson Center for Humanities and Arts. Intrarea este liberă.
Marți, 28 mai, la Universitatea Suceava
> Conferențiază prof. dr. Nicholas Allen de la Universitatea din Georgia, SUA, „specialist de marcă în domeniul modernismului”
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii