Modernizată și reabilitată aproape 98%

Maternitatea de la Rădăuți stă și așteaptă ultimii bani pentru racordarea la electricitate

> …În timp ce activitatea se desfășoară, acum, într-un spațiu impropriu, de 250 mp
Reabilitată prin program al Băncii Mondiale, maternitatea Spitalului Municipal Rădăuți este aproape finalizată, dar nu poate fi dată în funcțiune fiindcă mai are nevoie de bani pentru racordarea la rețeaua de energie electrică. Directorul spitalului, ing. Dorin Tibeică, ne-a declarat ieri că au fost realizate circa 98% dintre lucrările de reabilitare, mobilierul și aparatura fiind montate, iar secția ar putea fi gata într-o lună sau două dacă Ministerul Sănătății ar da constructorului circa 600.000 lei pentru racordarea la curentul electric.
 

„Sunt probleme financiare, la minister, cu plata constructorului. În momentul de față maternitatea este gata, dar stăm cu ea închisă și n-o putem da în funcțiune. Maternitatea funcționează într-o altă locație, în condiții improprii, astfel că activitatea care ar trebui să se desfășoare pe o suprafață de 1100 de metri pătrați, are loc, în prezent, pe 250 metri pătrați” a spus managerul. În Rădăuți și zona aferentă, natalitatea este crescută față de alte zone ale județului, aceasta este și rațiunea pentru care era nevoie de reabilitarea și modernizarea maternității, spune directorul Tibeică. Anul trecut s-au născut la spitalul rădăuțean, în acel spațiu restrâns, 1312 copii, dintre care 8% au fost prematuri și au avut nevoie de îngrijiri speciale în cele 5 incubatoare. „Avem zile foarte aglomerate, duminică noapte nu aveam unde pune copiii” Secția modernizată stă acum cu ușile închise. Curată, elegantă, vopsită în culori vii… Spațiile luminoase sunt în așteptare, la fel și saloanele cu trei paturi, pentru mămici. Maternitatea este prevăzută cu sală de operații, compartiment pentru nou-născuți, are circuit tv și radio propriu, sistem de apel rapid pentru personalul medical și multe altele. Proiectul nu a fost prevăzut și cu mobilier, dar acesta a fost achiziționat din venituri proprii ale spitalului sau cu ajutorul sponsorilor. Chiar în ziua vizitei noastre la spital, cineva tocmai oferise ca donație 10 pătuțuri și câteva mese de înfășat. La etaj, în spațiul strâmt în care funcționează acum, maternitatea abia răsuflă. Mamele stau câte 5 în saloane, la fel și incubatoarele sunt înghesuite unele lângă altele. Personalul era însă la datorie, așteptând ziua când se va putea bucura de noile condiții de muncă. „Avem zile foarte aglomerate, duminică noapte nu aveam unde pune copiii; sunt perioade când vin în valuri nașterile. La fel de aglomerat e și la mame” spune șefa Secției Neonatologie, dr. Viorica Luchian. Reabilitarea Secției de Obstetrică-Ginecologie și Neonatologie de la Spitalul Municipal Rădăuți face parte dintr-un proiect finanțat de Banca Mondială, în valoare de un milion de euro, la care se adaugă aparatura.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: