Scriere de iubire și învățătură a mamei pentru fiica sa

Universitara suceveană Oana Ursache (originară din Gura Humorului, în prezent lector de limba română în Spania, la Universitatea din Granada), ne surprinde, și nu prea, dată fiind dragostea ei pentru povești, cu o carte-poveste, “Fata verde din leagăn”, Muzeul Brăilei • Editura Istros, 2013, cu ilustrații de Jacek Kociolek.

 

Cartea are un destinatar special, fiica autoarei, Sânziana, pentru a 15-a sa aniversare, o vârstă deosebită din toate punctele de vedere. Calitatea de dar, de bucurie este intensificată de nădejdea de “a resuscita prin această carte pasiunea pentru lectură” și de aceea că “și alți părinți vor găsi cu cale să o dăruiască propriilor lor copii adolescenți în speranța că le va fi mai ușoară revoluția biologică”. Pe de altă parte, cartea s-a născut și dintr-un sentiment de vinovăție pentru timpul răpit fetiței de lecturile mamei, “timp în care ar fi trebuit să construim mult mai multe castele de nisip, și mult mai înalte”, din “suferința mea că nu am reușit întotdeauna să transmit altora fascinația mea pentru literatură”, din dorința de a-i explica fiicei dependența sa de cărți, din nevoia de a o aduce pe lume, Oana Ursache purtând-o în ea încă dinainte de nașterea Sânzienei (împreună cu “mii de cărți diferite”), precum și din convingerea că fiecare persoană iubită merită din partea noastră nu buchete de “mailuri” și “sms-uri”, și nici chiar mănunchiuri de scrisori, ci o carte. O “Carte într-un singur exemplar”, nu atât ca obiect tipografic, produs editorial, cât ca unicitate a legăturii dintre persoana care o scrie și persoana pentru care o scrie. Așadar, o scriere de iubire și învățătură a mamei pentru fiica sa, pe suportul mai trainic decât hârtia al dragostei pentru cărți și lectură. Dublată, pe plan epic, de strădania Autorului, îngrijorat de firea-i “dificilă și rebelă”, de a o înțelege și a o atrage pe Sânziana în istorisirea concepută anume pentru ea ca un spațiu propice cunoașterii de sine, al împlinirii și, deopotrivă, al libertății. Cartea Oanei Ursache vede lumina ochilor într-o odaie plină de cărți, care, ca și oamenii, sunt însuflețite de sentimente diverse, tânjesc după căldură și mângâieri: “Ah, cât de mult înseamnă pentru cărți atingerea unei mâini și a unei priviri omenești! Căldura aceea dă sclipire și viață cuvintelor și lumilor din paginile cărților. Poeziile lui Eminescu sunt mult mai calde decât Istoria Ieroglifică a lui Cantemir, pentru că mult mai multe mâini se plimbă pe paginile primului și mai multe priviri le admiră. Cuvintele lui Cantemir răcesc și încep a tuși, până când soarele va pătrunde din nou în limba aspră și minunată a Domnului Moldovei”. O competiție le însuflețește permanent, trăiesc pentru atenția și interesul cititorului. De aceea cititorul devenit autor le trezește resentimente, le iscă ură față de noua rivală, cartea sa. Fac excepție doar două, Biblia, pentru că “fusese învățată numai să iubească, deși paginile îi sunt pline de răzbunări crunte” și pentru că fiind “atât de citită și de răsfoită, deja nu îi mai păsa de cititori, deja se plictisise de atâtea interpretări”, și Don Quijote, “o frumusețe de carte, atât de completă, încât nu-și permitea luxul de a se murdări cu astfel de sentimente mediocre. Între paginile ei era atâta măreție, încât sentimentele ei de carte erau la fel de sublime. Poate și din cauza faptului că și dacă nu o citeau, oamenii tot știau multe din întâmplările lui Quijote”. Dar dacă între ele cărțile nu se cunosc, nu se citesc, personajele lor se pot împrieteni, grație cititorului, care le poartă cu el pretutindeni, împreună cu “autorii, deveniți la rândul lor propriile noastre personaje”. Tonul șăgalnic, jucăuș cu care sunt spuse lucruri importante, grave, este din când în când adâncit de o undă de melancolie, amintirile despre fetița copil mic [“la numai 7 ani, când mergea cu alți copii pe deal să culeagă ghiocei, plângea (…) strigând din răsputeri: Luați numai câte unul, numai câte unul luați! Pentru că ea știa ce efort îi ia fiecărui ghiocel să scoată creștetul mic și firav de sub zăpadă…”] sunt povești din care ne dăm seama că “ea pur și simplu nu putea supraviețui între atâtea cuvinte care o sufocau”, “nu putea respira între atâtea litere, toate negre, toate înghesuite”, cuvintele și literele Cărții, dar poate că și ale cărților din odaia mamei, din care înțelegem că personajul răzvrătit la 15 ani era la 7 “ca un miel fără turmă, așa, ca primul miel lăsat pe pământ, care trebuie să fugă și să cunoască toate pădurile și toate poienile de pe fața pământului”. Relația Autorului/mamei cu Sânziana, “primul personaj cu adevărat democratic”, “personaj cu existență proprie”, este firul pe care se desfășoară ghemul poveștii și de-a lungul căreia amândouă se schimbă, cresc în puterea de a-și trăi și de a-și respecta dragostea maternă și dragostea filială. “Fata verde din leagăn” de Oana Ursache este o poveste scrisă cu talent, inteligență și surâs. O poveste pentru cititorii adolescenți, dar și pentru maturi. O poveste frumoasă, încântătoare pentru fiica de 15 ani, care poate o va pune pe gânduri, o va cuceri, dar care o va vrăji deplin abia atunci când ea însăși va avea vârsta de acum a mamei.