Pentru subvenția pe suprafață

Toți fermierii suceveni au depus cereri online

> Implementarea aplicației IPA online este urmare a localizării inexacte sau incorecte a parcelelor pe hărțile de hârtie, ceea ce conducea la erori, la aplicarea de sancțiuni și la întârzieri în efectuarea plăților
 

În campania din anul 2012, toate cererile privind acordarea sprijinului pe suprafață au fost depuse, de către fermierii suceveni, prin intermediul aplicației IPA online, informează directorul executiv adjunct al Agenției de Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA) Suceava, Delia Moldoveanu. În scopul eliminării dificultăților și erorilor de poziționare a parcelelor care fac obiectul solicitărilor de sprijin financiar pe hectar, APIA a realizat aplicația IPA online, adică cea de identificare a parcelelor online. „Aceasta este o aplicație prin intermediul căreia solicitanții de plăți directe UE au posibilitatea de a realiza online operațiunea de «digitizare» a parcelelor, stabilindu-și, astfel, declarația pe suprafață. Crearea acestei aplicații a fost necesară din cauza localizării inexacte sau incorecte a parcelelor pe hărțile de hârtie, fapt care conducea la înregistrarea unui număr mare de erori, la aplicarea de sancțiuni și la întârzieri în efectuarea plăților” subliniază Moldoveanu. De precizat este că, încă din campaniile 2007-2008, APIA a încercat să-i sprijine pe fermieri în ceea ce privește acest mod de identificare a parcelelor, în 2009, aplicația fiind utilizată ca proiect-pilot de către aproximativ 200 de suceveni, care și-au „digitizat” aproximativ 4500 de parcele, cu o suprafață de circa 60.000 de hectare. Tot în 2009, aplicația a fost utilizată în scopul soluționării supradeclarării blocurilor fizice, ca urmare a acestei activități ajungându-se la „digitizarea” a circa 16% din suprafața declarata în România. Printre avantajele folosirii acestei aplicații, directorul adjunct al APIA, Delia Moldoveanu, enumeră pe acelea potrivit cărora fermierul nu mai are nevoie de suport de hârtie; suprafața este măsurată foarte exact; riscul depunerii unei cereri incorecte este mult mai mic; se poate lucra de oriunde există acces la internet; fermierul poate să-și corecteze greșelile și să aibă acces în orice clipă la rezultate. Prin intermediul aplicației IPA online, orice fermier poate să-și identifice suprafețele agricole pe care le are în lucru, poate să le măsoare, să le „digitizeze” (deseneze) și să completeze electronic declarația de suprafață.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI