Ca pe roate

Mărturisesc că nu pricep de unde s-a stârnit și până unde (adică până la ce rezultate concrete) va duce năpasta asta căzută pe capul nașilor de tren și pe capetele unora dintre capii lor. Fiindcă mi se părea că povestea cu nașul chiar face parte din istoria și ființa mersului cu trenul prin România! În ce mă privește, îmi amintesc bunăoară, cu duioasă înțelegere, o întâmplare de acum mulți ani. Plecasem de dimineață, pe întuneric, din Vatra Dornei spre Dornișoara (urmând apoi ca, pe jos, să ajung la Tihuța, acolo unde acum bântuiește Halăuinul).
 

L.D. CLEMENT

Pentru a constata că într-un vagon (să fi fost de automotor?) în care majoritari erau localnicii navetiști, cunoscători ai trebii, eram unicul posesor de bilet. M-am simțit stingher doar câteva clipe, dezvăluindu-mă astfel ca străin; parcă și-n ochii nașului am citit o undă de mustrare, ca și cum m-ar fi dibuit fără bilet, dar, mărinimos, mă lăsa să scap de data aceea… Povești din acestea cunoaște, desigur, fiecare și oricare i-ar fi fost poziția față de naș sau față de compania de trenuri. Iar ele, cu toatele, vreme de amar de ani, n-au făcut să se prăbușească lumea noastră românească, nici n-au scos trenurile de pe șine; poate doar le-au mai rărit, le-au mai întârziat, le-au mai scumpit. Dar asta nu-i decât o ipostază și o ipoteză, care-l cuprinde, de regulă, pe „slujbașul statului”, cel de la ghișeu, de la inspecție, de la etc. Cel care vinde țara cu preț redus și și-o bagă, puțin câte puțin, în buzunar. Și nu s-ar zice că nu(-i) merge ca pe roate. Deși se mai întâmplă și „accidente”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: