Ce-ați făcut cu România ?

Fierbinte ori nu, dar sigur secetoasă, vara aceasta ne-a arătat, dacă mai era nevoie, stadiul democrației românești, unul corespunzător gradului nostru de cultură politică și civică. Dacă participanții la viața social-politică au un anume nivel, nu te poți aștepta ca actul de guvernare să se ridice deasupra lor: suntem ceea ce ne alegem în frunte.

 

Singura excepție au constituit-o pașoptiștii, cu precizarea că pentru realizarea visului lor au avut nevoie de monarhi constituționali străini, Carol I și Ferdinand Reîntregitorul. Din păcate, stricăciunile acestei veri tumultuoase n-au fost doar interne, ci mai ales externe și nu e vorba numai despre prejudicii aduse imaginii noastre în lume de către noi înșine cât despre faptul că Înalta Poartă de la Bruxelles și liderii occidentali au descoperit fără niciun efort poftele și slăbiciunile conducătorilor români: boală de putere, neîncredere, incapacitate funciară de lucru în echipă și de politică înaltă, încât și-ar vinde nu doar țara ci și mama pentru a-și păstra privilegiile… Am devenit vulnerabili Toate ne vor face grea viața pentru multe decenii de-acum încolo deoarece lipsa de unitate în fața competitorilor externi ne-a șubrezit poziția la viitoarele negocieri, iar războiul intern mereu pentru putere, în stadiul actual și în viitorul apropiat, ne va vulnerabiliza. Așadar ce-ați făcut cu România? Momentul acesta este unul de cotitură, cel mai important după ’89. Ne afundăm în abuzuri asupra democrației și a statului de drept sau încercăm să ne asigurăm un viitor decent și legitim pentru noi și copiii noștri? Deocamdată am observat de ce suntem capabili: am anulat prin tertipuri avocățești votul celor 8,5 milioane de cetățeni ale căror drepturi electorale au rămas doar pe hârtie; 6 judecători numiți, nu aleși, ai CCR au anulat și anulează în continuare după reguli când albe, când negre voturile majorității din Parlamentului României, pe hârtie încă suveran; aceeași CCR statuează fără să aibă competențe legislative subiecte de drept neconstituțional ca acela de „șef al statului”; procurorii se substituie Puterii Judecătorești prin NUP-uri date cui trebuie; CSM-ului nu-i mai convine legea după care s-au ales actualii șefi ai parchetelor și ai DNA și vrea să instituie cu de la sine putere alte reguli… Or cele de mai sus constituie atributele esențiale ale statului de drept. O fundătură, două fundături Ei bine, fundătura în care au intrat politica românească și leadership-ul autohton nu este deloc propice desfășurării în bune condiții a vieții cotidiene, iar visul poporenilor de a avea în viitorul apropiat bunăstare și civilizație devine tot mai depărtat. Ceea ce ne încurcă cel mai tare este starea de anomie, de impotență instituțională, de înlocuire a legilor în curs cu o lege arbitrară, una a bunului plac. Deja justițiarii nu mai reacționează cu același aplomb în cazul delictelor ordinare ca în cazul celor politice, iar infracțiuni economice mai cu seamă pe bani publici ca delapidări, confuzii între bugetul statului și buzunarul personal, pe care presa le publică tot mai frecvent în ultima perioadă, rămân nesancționate. În plus, împricinații, corupții, îmbogățiții din furăciuni devin tot mai aroganți și disprețuitori. Studiind atent spațiul public, oricine poate observa că această stare de lucruri va continua. Astfel, ultima decizie a CCR, aceea de anulare a Ordonanței de Urgență nr. 38/2012 prin care se revenea la competențele și puterile unei CCR prevăzute în Constituția din 2003 demonstrează că aceasta se va substitui Parlamentului ales democratic mai departe. Jocul cu dreptul Privite în oglindă, două decizii ale CCR sunt flagrante: în baza aceleiași Constituții și a acelorași principii de drept, puterea CCR este declarată constituțională când crește și neconstituțională când scade. Nu răzbat astfel pofta sau misiunea de implicare politică a CCR? În plus, adevărul că fiecare decizie a Parlamentului a fost validată de CCR nu mai contează și se susțin în continuare teorii aberante ca „lovitura de stat constituțională”, „puci parlamentar”, „majoritate anarhică” doar atunci când se votează împotriva lui Băsescu, Blaga, Anastase… De aceea consider legitime câteva întrebări puse frecvent pe forumuri și în rețelele de socializare: la ce ne mai trebuie Parlament dacă avem CCR? De ce mai plătim o Putere Judecătorească dacă avem procurori? La ce ne mai trebuie Executiv dacă președintele jucător face și drege totul în țara asta? Doar ca să ne fălim că avem stat de drept și democrație de formă?