Oale și ulcele

Am fost și la ediția recentă a Târgului meșterilor populari de la Suceava. Și m-am bucurat, și m-am întristat. M-am bucurat întâlnind (și reîntâlnind!) meșteri cu produse în spiritul autenticelor tradiții, realizate onest și cu gust. M-am întristat în fața câtorva vânzători cu obiecte de luat ochii nepricepuților, amatorilor de chicioșenii.
 

L.D. CLEMENT

Trăgând o linie, am fost ușor nedumerit înțelegând că, bunăoară, produsele venite de la Suceava nu difereau mult de cele pe care le-am văzut, la începutul verii, la Bran: superbele blide, oale și ulcele de Horezu și Corund; trăistuțe pentru domnișoare, realizate în serie mare (de-i plină țara de ele, le găsești chiar și pe Litoral!; doar prețurile variază de la loc la loc); podoabe cu pietre semiprețioase (care, după prețurile de 2-3 ori mai mari, par a fi cumpărate de la adevărații creatori – cum sunt și cei care, periodic, vin la Suceava cu o expoziție cu vânzare – și revândute la a doua mână); slavă Domnului!, nu și oribilele măști „de fantomă” sau obiectele din sfera brandului comercial Dracula! Dar acesta este, probabil, un efect al înmulțirii târgurilor de acest fel. De asemenea, un efect „de cerere”. Vor avea ei, unii meșteri, vina lor; însă ei sunt în minoritate față de mulțimea care alege și cumpără. Așadar, dacă într-o apropiată zi vom fi poate surprinși de decesul tradiției autentice, cei care o vor face… oale și ulcele n-or să fie realizatorii, ci beneficiarii. Fiindcă odinioară și oricând, meșterii au făcut și vor meșteri după trebuințele și gustul clienților; nici mai mult, nici mai puțin.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: