Construcția a început în anul 1667, din inițiativa vornicului Preda Brâncoveanu. Între 1696-1707 se construiește biserica de zid a mănăstirii, prin grija domnitorului Constantin Brâncoveanu, iar în 1875, în timpul răzmerițelor religioase din Ardeal, este dărâmată cu tunul de către generalul habsburg Preiss. Restaurarea ei începe în 1926, prin grija Mitropolitului Nicolae Bălan și este sfințită în anul 1946, în timpul Regelui Mihai I”. Călătoria unora dintre noi a început cu foșnetul de hârtie al celui mai recent număr al revistei ,,Ardealul literar” și cu reportajul, din care am reprodus acest fragment, semnat de redactorul-șef, poeta Mariana Pândaru-Bârgău, prietena noastră și a Bucovinei. Mă refer la călătoria oamenilor din presă, care au participat în zilele de 22-24 iunie 2012 la a XIV-a Conferință Națională de Alegeri a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România. Timp de aproape trei zile, Casa Ziariștilor Profesioniști a devenit elegantul edificiu al Academiei de la Sâmbăta, pe frontispiciul căreia stă scris Spiritualitate, Cultură, Artă, Știință, edificiu aparținând, ca și Paraclisul Sfinților Brâncoveni, ca și alte lucrări de extindere și modernizare celui care a fost Mitropolitul, doctor și academician, Antonie Plămădeală și care este considerat aici cel de-al treilea ctitor. Mormântul său, alături de cenotaful Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, reprezintă în tăcerea rece a marmurei și caldă a florilor o insulă foșnitoare: ca și cum concomitent la apropierea cititorului în veșmânt monahal, dar și mirean, s-ar deschide zecile de cărți ale filosofului, istoricului și mai ales teologului, ale celui considerat a fi cel mai important autor de literatură religioasă din veacul trecut. Este un foșnet care la Sâmbăta de Sus se vede mai peste tot și pe care l-am atins ușor cu mâna în spațiul cuprins de înscrisul ,,«Veniți de luați bucurie!» Chilia Părintelui Arhimandrit Teofil Părăian”, spațiu în care se înșiră tăcut, dar profund grăitoare, cărțile celui care a fost unul din cei mai mari duhovnici ai contemporaneității, dar și cărțile în mai multe limbi asupra cărora se apleacă cel care i-a fost ucenic de chilie, părintele protosinghel Mihail Bobârnat, și care ne-a onorat cu prezența la deschiderea Conferinței. Conferința propriu-zisă a fost precedată de o sărbătoare: a celei de-a 70-a aniversări a prof. dr. Mihai Miron, nu numai cel mai longeviv președinte al U.Z.P., dar și arhitect-șef al acesteia așa cum o cunoaștem azi, spirit coagulant și dăruit cu adevărat breslei, și a celor 80 de ani împliniți de Neacșu Neacșu, membru fondator al U.Z.P., component, împreună cu Valentin Uban, redactor-șef al revistei ,,Pompierii români”, al echipei de foc din presa românească. Într-o complementaritate cumva în acord cu gândurile în care te cufunzi la Sâmbăta de Sus, Conferința a început cu un moment de reculegere pentru colegii plecați, între care și Victor Hostiuc, puternic legat și ca membru U.Z.P., dar și prin Mitocu Dragomirnei, ca loc al nașterii și al odihnei sale de veci, de Suceava. După aceea, foșnetul hârtiei a devenit audibil, fiind vorba de documente, statutul, raportul, procesul-verbal, proiectele candidaților etc. Apropo de acestea, geamantanul (greu ca un pietroi, chiar și la tras pe rotițe) care le conținea, printr-un concurs de împrejurări, nu s-a întors la București în portbagajul vreunui automobil, ci, rămas în grija ing. Maria Pencea, omul la curent cu toate și întotdeauna de găsit la sediul Uniunii din Casa Presei Libere, călătorind când cu trenul, când cu metroul. Cele mai dificile în transportarea geamantanului-seif fiind numeroasele trepte de la metrou, am avut atunci o satisfacție de senior care crede în viitor, văzând cum rând pe rând doi tineri s-au oferit să o ajute. Mai târziu, reamintindu-mi-i, mi-am spus cu gândul la ei, dar și la tinerii ziariști aleși în organismele de conducere, că trebuie să fim optimiști, U.Z.P. va fi pe mâini solidare, ceea ce este cel mai important și în această uniune de creație publicistică. Dar revenind la lucrări, aș aminti doar câteva din concluziile personale (degete pe răni) ale prof. dr. Mihai Miron cu privire la situația presei în 2011-2012: politizarea presei (cu mulți politicieni și consilieri de politicieni manageri în presă, cu prezentarea de opinii ca informații, cu publicitatea din fonduri publice folosită pentru promovarea actorilor politici ș.a.), stagnarea pieței de publicitate, care afectează în special presa scrisă (publicitatea mergând către soluția electronică, dar numărul deținătorilor de computere în România nu este egal cu cel al cititorilor de presă), transformarea multor televiziuni în posturi de radio filmate (,,Se face o televiziune de foarte proastă calitate în România”), retragerea ziaristicii de investigație în mediul on-line, se dorește din ce în ce mai evident o lege a presei punitivă, agresarea de operatori TV de către fani ai unor echipe de fotbal, insuficienta cunoaștere a limbii române de către persoane care se află în atenția presei: de ex., termenul expertiză este utilizat cu sensul de experiență, deși trebuie să ai experiență pentru a face expertiză. Ș.a. Mulțumindu-i pentru anii de viață dăruiți Uniunii, cu incontestabil folos pentru Uniune, U.Z.P. și reprezentanții unor filiale i-au acordat prof. dr. Mihai Miron diplome de excelență, însemne ale recunoștinței și aprecierii ,,pentru contribuția la afirmarea europeană a publicisticii românești”. Desfășurarea alegerilor ca atare i-au adus în fruntea Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România pe Dinu Doru Glăvan – președinte, Adi Cristi – prim-vicepreședinte, Bogdan Gamaleț – președinte executiv, Adriana Frăteanu – secretar-general. Superior al Ordinului Ziariștilor a fost ales prof. dr. Mihai Miron, iar senatori ai acestuia (cu cel puțin 30 de ani de activitate redacțională, deținători ai Ordinului Ziariștilor – Aur, cu lucrări de publicistică) – Constantin Oprișiu, Gheorghe Brătescu, Doina Cernica și Doru Dinu Glăvan. Nu vom menționa componența biroului, comitetului director, consiliului național, ci doar gruparea responsabilităților celorlalți colegi în patru departamente: televiziune, radio, presă scrisă și on-line. Din cuvântul rostit de noul președinte, vom reține hotărârea pentru mărirea vizibilității Uniunii, pentru lărgirea colaborărilor în țară și în străinătate, deviza care l-a însuflețit și în conducerea Radio România Reșița, ,,Credință și Cultură!”, și mărturisirea cu care l-a încheiat: ,,Eu cred foarte mult în prietenie”. De neuitat va rămâne întâlnirea participanților la Conferință cu Î.P.S. Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului, originar chiar din Sâmbăta Transilvaniei, ,,spațiu al martirilor, cu locuri în care credința ortodoxă s-a apărat cu sânge”, care l-a evocat pe Andrei Șaguna, ,,un om sfânt”, și ne-a dăruit cele nouă cuvinte-călăuză: ,,Fiți pe pace întotdeauna! Aveți-vă bine! Nu vă sfădiți!” Înalt Preasfinția Sa i-a decernat lui Doru Dinu Glăvan înalta distincție ,,Ordinul Sf. Ierarh Andrei, Mitropolit al Transilvaniei”, pentru activitatea remarcabilă la Radio România Reșița, în slujba lui Hristos, în apărarea spiritului, a moștenirii șaguniene. Agreând propunerea Sabinei Pop, ca Sâmbăta să găzduiască un festival de film documentar, Mitropolitul Laurențiu a apreciat că noi, ziariștii, avem ,,o misiune foarte delicată”, că suntem chemați să fim ,,formatori de conștiință”, îndemnându-ne: ,,Să fiți putere spirituală!”, ,,Nimeni să nu vă răpună!”, presa nefiind ,,meserie, ci vocație”, ,,Vocația să v-o sporească Dumnezeu, ca să faceți bine!” Când s-a vorbit inițial de acceptul Mitropolitului Laurențiu și de disponibilitatea Starețului Ilarion Urs de a ne ține cea de a XIV-a Conferință Națională a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România la Complexul Monahal de la Sâmbăta de Sus, nu au lipsit zâmbetele și chiar glumele despre o binevenită exorcizare a presei și a ziariștilor. Dar, iată, câteodată lucrurile se schimbă chiar sub privirile noastre. Unii jurnaliști au mers la slujbe și au făcut să foșnească hârtia acatistelor și a cărților de rugăciuni, alții au pus în bagaj, alături de revistele și ziarele colegilor, cărți de Arsenie Boca și Teofil Părăian. Unii au mers să vadă Izvorul Părintelui Arsenie, Sfântul Ardealului, cum era gravat pe marmură împreună cu zicerea sa că dragostea lui Dumnezeu pentru cel mai mare păcătos este mai mare decât dragostea celui mai mare sfânt pentru Dumnezeu, ,,un sfânt al trecutului, al zilelor noastre și al celor ce vor fi să fie”, cum stătea tipărit pe hârtia apărată de ploi și zăpezi cu sticlă și mai ales cu vibrația pelerinului, a cititorului. Alții au fost la Sfânta Liturghie din Duminica Nașterii Sf. Ioan Botezătorul, Duminica Sânzienelor, cum i se zice la Suceava. Și poate că într-un fel, într-o măsură sau alta, toți au simțit adevărul vorbei despre Sâmbăta, locul care sfințește oamenii. Cât însă din ce a fost trăire aparte acolo va rămâne? E un răspuns care aparține vieții și hârtiei, scrisului, în sensul larg în care este asociat profesiei de ziarist, chiar dacă este vorba de munca noastră în radio, la televiziune, în construcțiile on-line. Să ținem cont de aceasta, așa cum ne îndemna, duminică, părintele Mihail, și să nu ne lăsăm copleșiți de griji. Între cer și munți, la Sâmbăta de Sus, o lume nouă începe.
Comentarii