Sfinții Împărați, întocmai cu Apostolii cinstiți, Constantin și maica sa Elena

În fiecare an, data de 21 mai aduce mare bucurie duhovnicească întregii Biserici Ortodoxe prin pomenirea Sfinților Împărați, întocmai cu Apostolii cinstiți, Constantin și maica sa Elena. Bucuria devine mai intensă în locașurile de cult care au ca ocrotitori pe acești doi mari sfinți, socotiți ca fiind „apostolii veacului al IV-lea creștin”.

 

Această bucurie aleasă a cinstirii lor o avem în inimi și noi, preotul slujitor și credincioșii parohiei Moara Carp din comuna Moara, care-i simțim alături de noi ca mari ocrotitori și apărători nu numai în ziua prăznuirii lor, ci ori de câte ori îi chemăm în rugăciunile noastre. Dacă ar fi să ne amintim de pilda vieții lor, am scrie așa: Împăratul Britaniei, Consta, care se numea Flor, era nepotul lui Claudie (care a împărățit înainte), și a luat în căsătorie pe Flavia Iulia Helena născută în provincia Bitinia. În anul 293, la îndemnul împăratului Dioclețian, divorțează de împărăteasa Elena, care însă nu se recăsătorește, ci trăiește departe de atenția publică, dar aproape de fiul său Constantin cel Mare, născut în orașul Naissus (Nis, Serbia) în jurul anului 274. După moartea tatălui său, a urmat la domnie fiul său, fericitul Constantin, ajutat de credincioasa lui maică. Auzind el că Maxenție, care împărățea în Roma, face multe nelegiuiri poporului, chinuind pe creștini și dărâmând sfintele biserici, s-a pornit cu război împotriva lui. Deși avea mai puțini ostași ca Maxenție, el își punea nădejdea în ajutorul adevăratului Dumnezeu, Căruia adesea se ruga, cu toate că nu era încă botezat. Și iată că, în amiaza mare, i se arătă o Cruce mare pe cer, cu stele închipuită, iar dedesubt aceste cuvinte scrise: “Cu acest semn vei birui” (“In hoc signo vinces”). Apoi a poruncit ostașilor să se însemneze cu semnul Sfintei Cruci pe haine, pe coifuri și pe armele lor și așa au pornit la luptă. Deci, cu ajutorul Crucii lui Hristos, Sfântul Constantin a biruit pe Maxenție, înecându-l în apa Tibrului, lângă Roma, iar el a fost primit cu mare bucurie în cetate și încoronat ca împărat al întregului Imperiu roman de Apus, în anul mântuirii 313. Ca semn de mulțumire lui Dumnezeu, marele Constantin a dat un act împărătesc în același an, după sfatul maicii sale, cunoscut până astăzi sub numele de “Edictul de la Milan”, prin care s-a dat desăvârșită libertate tuturor creștinilor, lăsând astfel pe fiecare să creadă cum voiește. Mare bucurie a cuprins atunci întreaga creștinătate, văzând pe sfinții episcopi și preoți ieșind de prin închisori, văzând capiștile idolești dărâmându-se, iar, în locul lor, biserici frumoase înălțându-se. Astfel, uneltele de tortură se aruncau, cuptoarele cele aprinse în care se ardeau creștinii se lăsau în părăsire, animalele sălbatice care ucideau pe creștini în arene se slobozeau, iar creștinii, umplându-se de multă bucurie, mulțumeau lui Dumnezeu cu rugăciuni și lacrimi fierbinți. Însă domnea în răsărit un împărat tiran, anume Liciniu, care, deși era cumnat cu marele Constantin, dar nevrând să cunoască pe adevăratul Dumnezeu, chinuia cumplit pe creștini și amenința să ocupe Roma. Sfântul împărat Constantin a încercat de două ori să-l biruiască prin război, dar n-a putut și era în mare mâhnire. Rugându-se mult lui Dumnezeu și însemnându-se cu semnul Crucii, toți ostașii au pornit din nou la război împotriva lui Liciniu și l-au biruit. Ultimul război l-a avut împăratul Constantin împotriva sciților, aproape de Dunăre, pe care de asemenea i-a biruit cu ajutorul Sfintei Cruci. Deci, dorind împăratul să-și mute capitala în partea de răsărit a imperiului, și-a ales cetatea Vizantia, zidită de un grec, numit Vizas. Pe aceasta alegând-o Sfântul Constantin, a numit-o cu numele său, Constantinopol, și s-a așezat aici cu fericita sa mamă, Elena, în anul 324. Ca semn de mulțumire lui Dumnezeu, a înălțat în mijlocul cetății un stâlp înalt, având deasupra Sfânta Cruce. Tot în timpul acesta a primit și botezul, în orașul Nicomidia, de la episcopul Evsevie, când a dat poruncă să se boteze și ostașii săi, dimpreună cu senatorii palatului, încât o nespusă bucurie cuprinsese pe toată lumea. A mai dat poruncă să se înalțe în curtea palatului său o măreață biserică, în numele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, iar bisericile care au fost dărâmate de păgâni a poruncit să se zidească din nou, dându-le tuturor bani și ajutor din destul. De la acest sfânt împărat a rămas tradiția ca domnii creștini din toată lumea să zidească biserici și mănăstiri și să le înzestreze cu danii și cu toate cele necesare. În vremea aceea, însă, Biserica lui Hristos era sfâșiată de învățătura cea rea a ereticului Arie, care spunea că Iisus Hristos este o creatură superioară, iar nu Creator și de o ființă cu Tatăl și cu Duhul Sfânt. Deci, Sfântul Constantin, îndemnat de mama sa Elena și de mulți episcopi dreptcredincioși, a hotărât să adune primul Sinod Ecumenic de la Niceea, în anul 325, pentru a hotărî adevărata credință și a condamna pe ereticul Arie și învățătura sa. S-au adunat acolo 318 Sfinți Părinți din toate marginile Imperiului de Răsărit și de Apus, în frunte cu Sfântul Constantin, care era considerat episcop cu treburile de afară. Vor rămâne nemuritoare minunile și cuvintele pline de învățături dogmatice ale marilor Ierarhi și Sfinți Nicolae, Spiridon și Atanasie de Alexandria, care au luat parte la acest Sinod. Atunci a fost criticată și combătută învățătura lui Arie, iar pe el l-au dat anatemei. La acest Sfânt Sinod s-au compus primele șapte articole ale Simbolului Credinței și mai multe canoane bisericești. În anul următor, Sfânta Elena, dorind foarte mult să afle lemnul Sfintei Cruci și să se închine pe Golgota și la Mormântul Domnului, a plecat cu mulți ostași la Ierusalim. Aici s-a rugat mult lui Dumnezeu și, împreună cu Sfântul Macarie, episcopul Ierusalimului, după multe osteneli a aflat Crucea Domnului. La 14 septembrie 326 a înălțat-o în fața mulțimii, ziua de 14 septembrie devenind Praznicul Împărătesc al Înălțării Sfintei Cruci în calendarul ortodox. Sfânta Împărăteasă Elena, ajutată de fiul ei, a zidit Biserica din Bethleem, cea din Nazaret, multe alte sfinte locașuri, iar pe locul Răstignirii și Învierii Mântuitorului Hristos a înălțat o biserică preafrumoasă, Biserica Sfântului Mormânt care, cu unele modificări, dăinuiește până astăzi. Deci, luând o parte din lemnul Sfintei Cruci, fericita Elena s-a întors la Constantinopol, iar de aici la Roma, unde a trecut la Domnul, în vârstă de 80 de ani. Sfântul Împărat Constantin cel Mare, al 32-lea împărat roman de la August, a împărățit 42 de ani, până în anul 337, când trece la veșnicele locașuri și este înmormântat în Biserica Sfinților Apostoli din Constantinopol, zidită de el, lăsând Imperiul roman în stăpânirea celor trei fii ai săi. Întreaga creștinătate aduce aleasă cinstire celui dintâi și celui mai mare împărat creștin, Sfântului Constantin și mamei sale, Elena, cei “întocmai cu Apostolii”. Prin ei a dobândit libertate Biserica întemeiată de Hristos, propovăduită de Sfinții Apostoli și apărată cu jertfă, cu suferință și cu sânge de mulțimea martirilor. Prin ei, Duhul Sfânt a extins Biserica, a întărit Ortodoxia în lume, a avut loc primul Sinod Ecumenic, s-a compus prima parte din Crez și a fost dat anatemei Arie cu învățătura sa și ucenicii lui. Prin Sfinții Constantin și Elena s-au deschis și zidit în Imperiul roman mii de biserici, s-a aflat la Ierusalim Sfânta Cruce și s-au zidit numeroase locașuri de închinare la Locurile Sfinte. Avem și în țară multe biserici cu hramul Sfinților Împărați Constantin și Elena, iar în mai toate familiile noastre sunt creștini și creștine care le poartă numele. Numele Constantin este de origine latină și vine de la constans, constantis – constant, ferm; iar numele Elena (străvechiul nume Helene) este explicat de unii prin grecescul helane – torță, făclie, iar de alții prin hele – “lumină arzătoare a soarelui”. Așa se face că și parohia și biserica noastră din Moara Carp au dorit să fie luminate permanent de făclia credinței acestor doi mari împărați ai creștinătății, parohia luând ființă în 2006, iar biserica fiind sfințită în 2008. În acești doar câțiva ani, fiecare din cei care slujim și ne îngrijim de locașul sfânt de închinare ocrotit de Sfinții Împărați, ori din cei aflați în parohia apărată în chip nevăzut de ei, am simțit zi de zi ocrotirea lor și nădăjduim în mijlocirea lor la Cerescul Împărat pentru mântuirea tuturor. Să-i cinstim cu cuvinte de laudă și să înălțăm rugăciuni de mulțumire lui Dumnezeu pentru tot ce au făcut și fac ei în lume. Pr. GHEORGHE UNGUREANU, paroh al Bisericii “Sfinții Împărați Constantin și Elena” Moara Carp