„Locuitorii cartierului Burdujeni merită o șansă”

Candidatul USL la Primăria municipiului Suceava, Ștefan Alexandru Băișanu, s-a întâlnit vineri, 18 mai, cu locuitorii cartierului Burdujeni, în zona Pieței Burdujeni.
 

La întâlnire au participat peste 100 de simpatizanți ai PNL, respectiv USL, dar și oameni simpli care și-au arătat nemulțumirea față de actuala conducere PDL a municipiului, respectiv a județului Suceava. De altfel, majoritatea comercianților și locuitorilor din zona Pieței Burdujeni s-au arătat indignați de faptul că ani la rând, administrația PDL i-a uitat, iar piața agroalimentară nu arată așa cum ar trebui să arate una în care să se desfășoare un comerț civilizat. „Locuitorii cartierului Burdujeni merită o șansă. Suceava merită o șansă. Este inadmisibil ca inima comerțului cu produse tradiționale, așa cum este o piață de cartier, să nu beneficieze de atenție din partea primarului. Comerțul în Suceava, de orice natură ar fi el, trebuie să se desfășoare civilizat și în spații adecvate”, a declarat Ștefan Alexandru Băișanu.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI