Partea a doua a reabilitării infrastructurii rutiere sucevene, cu fonduri europene din economii POR

Primăria Suceava a ținut licitația pentru studiul de consultanță în vederea realizării proiectului tehnic de reabilitare a 11 artere din municipiu cu finanțare care se speră a fi atrasă în cadrul Programului Operațional Regional (POR).
 

În competiție au intrat 12 oferte, valoarea estimată fiind de 623.500 lei, fără TVA. Cea mai mare ofertă, de circa 529.000 lei, a fost a Euro Proiect Voluntari, iar cea mai mică, de peste 205.700 lei, a venit de la Avensa Iași. Documentația astfel realizată a fi înaintată la Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Est, sumele necesare urmând a fi alocate din economiile făcute pe axa de profil a POR. „Licitația este în analiză, sperăm să o finalizăm cât mai repede, în așa fel încât, în 3 luni, firma câștigătoare să ne prezinte documentația și să mergem cu aceasta la Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Est, să putem, așa cum am convenit, să accesăm o parte din fondurile la care s-au făcut economii la licitațiile pentru Suceava și alte localități”, reliefează Ion Lungu. În cazul în care va fi aprobat, iar finanțarea accesată, proiectul vizează modernizarea a 11 artere rutiere, printre care bulevardul George Enescu, strada Mihai Eminescu până la intersecția cu Mărăști și strada Universității. Prioritate are și finalizarea modernizării DE 85 cu porțiuni care includ străzile Traian Vuia, Cernăuți și Grigore Alexandru Ghica. „Ne dorim ca, în 3 luni, să avem proiectul tehnic, astfel încât să putem accesa partea a doua a fondurilor europene pentru reparatul străzilor”, a conchis edilul-șef Ion Lungu. În prezent, tot cu finanțare POR, în municipiul Suceava sunt în curs de modernizare 14 artere principale, inclusiv magistrala rutieră care traversează orașul de la intrarea dinspre Fălticeni, până la ieșirea înspre Botoșani.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: