Despre Unirea Basarabiei cu Bucovina

Basarabia, frumoasă și bogată prin a sa mănoasă câmpie a Buciagului, era considerată grânarul Moldovei. Răpită la 1812 de nestăvilita și nesățioasa Rusie Țaristă, revine la România prin mărețul act al Unirii, adoptat de Sfatul Țării la 27 martie 1918. Este cea dintâi provincie care s-a unit cu România, cu toate că în momentele unirii soarta războiului încă nu era clară.

 

Pentru a-și împlini acest deziderat al Unirii, românii basarabeni au avut de întâmpinat o serie de necazuri, unele mai mari și mai grele ca altele; dar au avut și o serie de avantaje, prin diplomația românească atingându-se scopul dorit. În februarie 1917, a fost destrămată Rusia țaristă, iar popoarele care compuneau acest imperiu s-au dezmembrat, obținându-și – cele care o doreau – independența. Printre care și românii basarabeni, cu toate că suferiseră un proces de rusificare. La 29 februarie 1828, guvernul rus emite un nou regulament („Regulamentul Voronțov”) de guvernare și administrare a Basarabiei, prin care se anulează aproape toate libertățile politice, economice și administrative acordate acesteia prin „statutul de obștie” în momentul anexării Basarabiei la 1812. Noul regulament stabilește că, de acum înainte, „Basarabia va fi condusă și administrată de guvernatori și funcționari ruși, fiind interzisă cu desăvârșire folosirea limbii române în actele publice”. „Regulamentul Voronțov” marchează începutul unei masive campanii de rusificare, încheiată, formal, în 1873, când Basarabia este declarată bun al Rusiei. Rușii, nefiind mulțumiți de acest regulament de deznaționalizare a românilor basarabeni, au trecut și la ridicarea populației românești, trimițând-o spre popularea Siberiei și înlocuind-o cu ruși aduși din Imperiu în Basarabia și dintre care au mai rămas în jur de circa 65%. Trecuseră 100 de ani de ocupație, de suferințe și deportări. Basarabenii urmăreau, în aceste împrejurări devenite favorabile lor, desprinderea de Rusia și apoi Unirea cu România. Dar trebuia oprită înaintarea trupelor germane și austro-ungare care ocupaseră, în 1917, cu sprijinul revoluției bolșevice din Rusia, și o mare parte din România. Un rol important l-au avut românii din celelalte ținuturi, refugiați în Basarabia din fața armatelor Puterilor Centrale, într-un război ce se ducea pe pământul României. Soseau la Chișinău voluntari refugiați din Ardeal și din Bucovina, care se aflau în acele armate. Mișcările populației basarabene au dus la formarea de noi partide; cel mai repede s-a înființat Partidul Național Moldovenesc, în aprilie 1917. Basarabenii s-au îngrijorat, în vara anului 1917, fiindcă în luna iunie Ucraina se constituie ca stat independent față de Rusia, ucrainenii revendicând Basarabia. Românii de aici au protestat pe toate căile; bolșevicii își asumaseră și conducerea Basarabiei, pentru ca, ulterior, guvernele de la Kiev și cel de la Petrograd să considere pretențiile lor ca nejuste. La 2 noiembrie 1917 se decide convocarea Congresului Ostașilor Moldoveni la Chișinău. Au participat 969 delegați, ofițeri români, și 200.000 de ostași, majoritatea țărani, veniți de pe toate fronturile. Congresul a hotărât naționalizarea armatelor basarabene și, în mod special, convocarea Sfatului Țării. În toamna anului 1917, s-au organizat și efectuat alegeri care să formeze Sfatul Țării. Au fost aleși 150 deputați de toate categoriile sociale și din toate naționalitățile din Basarabia: 105 moldoveni, 15 ucraineni, 13 evrei, 7 ruși, 3 bulgari, 2 nemți, 2 găgăuzi, 1 polon, 1 armean și 1 grec. La 8 octombrie 1917, Sfatul Țării anunță autonomia Basarabiei, iar la 15 decembrie din același an a proclamat Republica Democratică Moldovenească, noul stat continuând să fie subordonat Rusiei, ca stat federativ. Ca organ executiv a fost ales Consiliul Directorilor, în frunte cu Petru Erhan. Deoarece în Rusia puterea a fost luată de bolșevici, basarabenii au fost nevoiți să ia o decizie și, la 24 ianuarie 1918, după ce Ucraina s-a desprins de Rusia, Republica Democratică Moldovenească și-a declarat independența. Președinte al Republicii a fost ales Ion Inculeț, iar șef al guvernului, doctorul Daniel Cuciureanu. Din 1917, în Basarabia a început anarhia. Refugiați ruși, prizonieri întorși din Germania și prizonieri nemți întorși din Rusia, în drum spre țările lor, s-au dedat la acte de vandalism, violențe, crime, distrugeri, destabilizând complet ordinea în Basarabia. Consiliul Directorilor este incapabil a mai menține ordinea în noua republică, având de înfruntat și rezistența bolșevicilor instigați de Moscova; cete armate de bolșevici s-au adunat la Chișinău, dedându-se la grave provocări la adresa Consiliului. La 19 ianuarie 1918, sosea în Basarabia, de la Kiev, corpul ofițerilor prizonieri ardeleni pregătiți să lupte împotriva Austro-Ungariei, acesta fiind dezarmat de cetele de bolșevici. Din cauza dezordinii de nestăvilit, Consiliul Director decide să ceară ajutorul armatei române. Făcându-se mai multe apeluri, cu prudență, la București, guvernul Brătianu a decis să trimită peste Prut două divizii de infanterie și două de cavalerie, pentru stabilirea ordinii în Basarabia. La trecerea Prutului, armata română a fost primită cu multă bucurie de Sfatului Țării, în frunte cu Petivan și Inculeț. Divizia a 11-a s-a îndreptat spre Chișinău, iar la 26 ianuarie 1918 armata română, sub conducerea generalului Ernest Broșteanu, a intrat în capitala țării, unde a restabilit ordinea. Unitățile bolșevice s-au retras la Tighina, fără a mai opune rezistență. În același timp, Divizia a 13-a a trecut Prutul în sudul Basarabiei, unde dezordinea era mai mare, iar la 8 martie armata română a intrat în Cetatea Albă. La această acțiune militară, cu Divizia 13 au participat și cetățeni din Mitocaș, înrolați în armata română: Mandache Th. Gheorghe, Titianu Vasile și Iroaie Dumitru. După război, ajunși cu bine în satul natal, povesteau: „Rușii credeau că noi, armata română, ne-am dus în Basarabia a le săruta mâinile, rugându-i a trece Nistrul, dar când au simțit înfigându-li-se în coaste baionetele, au trecut Nistrul fără opoziție”. La Iași, unde au început discuțiile legate despre modalitatea realizării Unirii, s-a decis soluția deliberării în Sfatul Țării. „În cadrul ședinței guvernului de la Iași, din 23 martie, la care au participat și Inculeț, Ciugureanu și Constantin Stere, s-a decis trimiterea unei delegații la Chișinău, care să supună problema Unirii în Sfatul Țării. Constantin Stere a sosit la Chișinău la 24 martie, iar la 26 martie a ajuns și prim-ministrul României, Alexandru Marghiloman. În după-amiaza zilei de 27 martie 1918, Blocul Moldovenesc a deschis ședința Sfatului Țării pentru adoptarea Unirii. Au luat cuvântul președintele Ion Inculeț și Alexandru Marghiloman, ca reprezentat al Guvernului României, după care acesta s-a retras pentru a permite desfășurarea în continuarea a lucrărilor. Constantin Stere, cooptat în Sfatul Țării, spunea: „Astăzi noi trebuie să hotărâm ceea ce va avea o importanță hotărâtoare asupra soartei viitoare a poporului nostru. Mersul de fier al istoriei pune pe umerii noștri o răspundere pe care noi nu o putem ignora cu nici un fel”. Au mai urmat discuții și s-a trecut la vot. Unirea a fost aprobată cu 86 de voturi „pentru”, 3 „contra” și 36 „abțineri”. „În numele Poporului Basarabiei, Sfatul Țării declară: Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) în hotarele ei dintre Prut și Nistru, Dunăre, Marea Neagră, și vechile granițe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută și mai bine de ani din trupul vechii Moldove. În puterea dreptului istoric și dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să și hotărască soarta lor de azi înainte și pentru totdeauna, se unește cu mama ei România”. Efectele Unirii au fost anulate după 22 de ani, în 1940. În baza Pactului Ribbentrop-Molotov, Rusia Sovietică a anexat Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța. Reîncep arestările și deportările spre Siberia, locul unde mii de români au sfârșit în lagăre de muncă, pentru că din ghearele morții nu ai unde să fugi. În Siberia mai sunt și astăzi români din Basarabia și din Bucovina de Nord. În 1991, Mihail Gorbaciov, în ședința Sovietului Suprem de la Moscova, a declarat nul Pactul Ribbentrop-Molotov. Prin acest act, Rusia Sovietică și-a luat mâinile de pe Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, lăsându-le libere. S-a așteptat, dar ce? Ar fi fost nevoie de un prim ministru al României ca Alexandru Marghiloman, de un rege ca Ferdinand I cu regina Maria, și România ar fi fost iarăși Mare… Pens. ALECSANDRU TANASĂ, Mitocaș