Lecția spectacol

Vineri seara, Suceava a vibrat odată cu vocea lui Tudor Gheorghe, cel căruia talentul și vocația îi dau oricând dreptul de a fi numit artist. Cunoscut ca o perso-nalitate a scenei românești, omul Tudor Gheorghe s-a întâlnit la Casa de Cultură din Suceava cu modelul Tudor Gheorghe și, timp de două ore, s-a manifestat ca om model în fața unui public cucerit de harul său inepuizabil.
 

Cu patos, cu profesionalism și uneori cu umor, maestrul a purtat o sală arhiplină într-un periplu geografic al muzicii românești de calitate. De la muzica lăutărească din perioada interbelică, până la melodii și cântece recente au fost interpretate în fața auditoriului fermecat de prestația actoricească a cântărețului. Așa cum singur a afirmat, ceea ce a prezentat pe scena suceveană nu s-a vrut a fi un divertisment, ci o lecție despre tezaurul folcloric pe care încă îl mai avem, despre limba română pe care o stâlcim tot mai des, încredințați că neologismele, franțuzismele sau englezismele pe care le folosim în dauna propriei noastre moșteniri lingvistice ne fac mai interesanți. Discursul artistic al lui Tudor Gheorghe a atins și problema derapajelor voite de la autenticitate și valoare, atât de frecvente în lumea spectacolelor aducătoare de bani. Nu întâmplător cântărețul a parodiat o manea, care a fost, culmea, singura dedicație a serii, făcută tocmai lui Gheorghe Flutur, prezent și el în primul rând al sălii de spectacol, pentru a-l aplauda pe maestru. Ascultând vocea omului de pe scenă, gândul mi-a pornit către generația celor care urmează să umple scenele românești și care au de învățat de la maestru că nu banul face arta, ci trăirea, că un actor are de parcurs drum lung până la a deveni o personalitate și că o consacrare se clădește pe temelia solidă a demnității. În plus cântecul românesc trebuie să-și urmeze izvorul de originalitate, ceea ce nu se va întâmpla în vreun laborator sau sală de repetiție, ci acolo, la originea sa, în satul clădit pe valori și legi strămoșești, neîntinate de metehnele globalizării. Azi folclorul românesc autentic mai este viu datorită tezaurului lăsat de generațiile trecute, pe care, din păcate timpul le va arunca în uitare. Or în satul românesc contemporan cântecele populare se lasă tot mai mult copleșite de bâiguieli și imitații importate. Cei tineri nu mai găsesc filoanele izvorâte din spiritul național și cad în plasa compromisului. Folclorul actual se îndepărtează tot mai vizibil de autentic, urmând rețete ale comercialului care nu aduc nimic bun simțământului românesc. Cântecele vechi ne plac pentru că au fost născocite de oameni cu simțire, pentru că exprimă sufletul poporului român și erau cântate de artiști adevărați, cu personalitate suficient de puternică pentru a-și impune propria interpretare și a refuza să imite. Azi fie că nu mai știm să simțim îndeajuns, fie că nu mai putem să exprimăm coerent ceea ce simțim. Dorul, tristețea sau bucuria, durerea sau revolta, singurătatea sau dorința se simt atât de bine în cântecele vechi, pentru că cei care au cântat le-au trăit aievea. Cântecele de azi urmăresc doar ritmul, zgomotul sacadat ce nu aduce nici măcar cu dangătul de clopot. Am uitat să mai trăim, să mai simțim, să mai revărsăm din prea-plinul sufletesc. Cântecele lui Tudor Gheorghe mă urmăresc și acum cu mesajul lor criptat. Parcă spun: „Români, fiți mândri și încrezători în valoarea voastră și nu tânjiți după ce arată alții. Aveți țara voastră, tradiția voastră, simțămintele voastre, demnitatea voastră. Arătați-le lumii, fără să vă îndoiți o clipă de valoarea lor!”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: