În prima rundă a returului Ligii Naționale de handbal masculin, CS Universitatea Suceava a evoluat pe terenul grupării „U” Cluj, echipă care în tur obținuse un punct nesperat în Bucovina. Din ambele tabere au lipsit jucători foarte importanți, de la gazde Bondar, iar de la suceveni, Acatrinei.
Cu un moral bun după succesul de senzație de la Târgu Jiu, CSU Suceava a început bine partida cu „U” Cluj. Echilibrul s-a păstrat pe tabela de scor până în minutul 9, sucevenii preluând inițiativa, pentru ca în minutul 17 să conducă cu 8-6. Din acel moment, clujenii au revenit în joc și pe fondul ratărilor pe contraatac ale oaspeților și a evoluției mai puțin convingătoare a portarului Șelaru, au reușit să egaleze și să treacă în avantaj. La scorul de 11-10 în favoarea gazdelor, portarul Șelaru a fost schimbat cu Iulian Andrei, însă scorul la pauză a fost 14-11 în favoarea clujenilor. Pauza a fost un sfetnic bun pentru universitarii suceveni, care, de la 15-12 pentru „U” Cluj, au marcat de șapte ori consecutiv, tabela de marcaj indicând scorul de 19-15 pentru oaspeți. Dacă la Târgu Jiu portarul Șelaru a apărat magistral, la Cluj a venit rândul lui Iulian Andrei să-și arate valoarea. Paradele de excepție ale goalkeeper-ului sucevean și evoluția remarcabilă în atac a lui Mitrea și Țuțu au făcut ca CSU Suceava să fie la conducere în partea secundă. Deși au avut o mulțime de eliminări, elevii antrenorului Leonard Bibirig au rezistat până în final și cu golul din ultimele secunde al lui Amihăiesei și-a asigurat o victorie foarte importantă cu 27-25, o victorie care le asigură un moral foarte bun pentru jocul din etapa a XV-a, când miercuri, 8 februarie, la Suceava va veni Potaissa Turda. CSU Suceava mai are un meci deosebit de important în această săptămână, pentru că în 11 februarie, în sala LPS va poposi RK Bjelovar din Croația. Începând de azi, la sediul clubului sucevean se vor pune în vânzare biletele pentru partida din Challenge Cup, care vor costa 15 lei. CSU Suceava: I. Andrei, Șelaru – Cântec, Schroder, Roșu (1), Petrea (1), Gavriloaia (1), Besarab (2), Amihăiesei (2), Șoldănescu (3), Țuțu (8), Mitrea (9). Rezultate consemnate în etapa a XIV-a a Ligii Naționale: „U“ Cluj – CSU Suceava 25-27 CSM Satu Mare – HCM Ct. 32-44 Pandurii Tg. Jiu – Știința Bacău 31-29 CSM Ploiești – Poli Timișoara 30-33 Steaua – HC Odorhei 29-42 Meciurile CSM București – CS Caraș Severin și Potaissa Turda – Dinamo Călărași au fost amânate.


























Comentarii