Cum merge finanțarea în Sănătate:

Spitalele au primit fonduri, dar n-au timp să le cheltuiască

Ultima tranșă de bani alocată foarte recent de Ministerul Sănătății Publice pentru lucrări de investiții în câteva spitale ale județului le este necesară acestora ca aerul, numai că legislația de achiziții e anevoioasă și e puțin probabil că vor reuși să și cheltuiască banii până la 31 decembrie. Ceea ce înseamnă, în caz contrar, că banii vor trebui returnați, pentru ca de la anul să înceapă alte demersuri pentru ei. Spitalul de Psihiatrie Siret a primit 800.000 lei, bani necesari pentru refacerea branșamentelor în clădirile deja renovate. „Banii au venit târziu și sunt destul de greu de cheltuit. Noi începem procedura de achiziție, dar e foarte puțin probabil că o vom și finaliza, timpul e prea scurt, iar suma e mare. Avem branșamente importante de făcut la clădirile renovate ale spitalului și banii ne-ar fi ajuns pentru asta”, ne-a declarat directorul unității, psih. Tiberiu Rotaru.
 

Spitalul Siret

Spitalul Municipal Câmpulung a primit 390.000 lei, fonduri care vor fi folosite pentru izolarea termică exterioară, ne-a informat directorul spitalului, dr. Eugen Ciosnar. „Din acești bani vom cumpăra materiale pentru izolarea termică a pereților exteriori. Sperăm însă să ne încadrăm în timp, banii au venit târziu. Dar am publicat deja anunțul pe SEAP și sperăm să reușim să încheiem până la sfârșitul anului”, ne-a spus directorul. El a mai precizat că, anul acesta, spitalul a mai primit 200.000 lei de la MSP, bani folosiți pentru „izolarea plafoanelor din tot spitalul”, lucrările fiind încheiate acum 3-4 zile. Totodată, directorul a spus că primăria va aloca și ea niște bani care vor fi folosiți tot pentru materiale și pentru plata realizării proiectului de izolare termică. La Spitalul Municipal Câmpulung aflăm că este în plan și modernizarea Unității Primire Urgențe, pentru care ar fi nevoie de încă 800.000 lei. „Trebuie respectată legislația, altfel te iau la întrebări” Spitalul Municipal Vatra Dornei nu a primit niciun leu întrucât, potrivit președintelui CJ, Gheorghe Flutur, unitatea nu a putut cheltui milionul de lei alocat de MSP la începutul acestui an. Directorul spitalului, dr. Aurel Scurtu, ne-a precizat că a primit 700.000 lei în luna iulie și lucrările sunt în curs de desfășurare, sperând că banii se vor cheltui până la 31 decembrie. „Legislația ne obligă să respectăm toate etapele, astfel că până am obținut toate avizele, până am inițiat licitațiile, până au venit toate aprobările a durat. Lucrările sunt în curs de desfășurare și banii se vor cheltui până la 31 decembrie. Trebuie respectată legislația, altfel te iau la întrebări”, ne a precizat dr. Scurtu. Din banii alocați în iulie, la Vatra Dornei s-au început lucrări de renovare în 3 pavilioane, fiind vorba, după cum am fost informați, de reparații capitale la secțiile de Chirurgie și la Maternitate, la casa scărilor și la extinderea instalației de oxigen în Secția Interne, la care se adaugă și reabilitarea fațadei Maternității, unde lucrările sunt realizate în proporție de 75-80%, conform managerului Scurtu. El a mai spus că în urmă cu o lună a primit încă 1,4 miliarde lei pentru renovarea clădirii în care funcționează laboratoarele spitalului și a depus dosarul la Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice (ANRMAP), sperând că 99% din acești bani vor fi cheltuiți până la finele anului. „Mai am o portiță, să scot banii și să iau materiale pe articole, să chemăm echipe la lucru și să cheltuim banii până de sărbători”. „Noi putem cheltui tot ce s-a alocat” Spitalul Județean Suceava a primit 1,5 milioane lei, care vor fi „înghițiți” în finalizarea lucrărilor de renovare a ultimelor cinci săli de operație care compun Blocul Operator și pentru dotarea acestora cu aparatură medicală performantă. Potrivit purtătorului de cuvânt al spitalului, dr. Tiberiu Brădățan, Blocul Operator va fi gata în totalitate și va fi inaugurat pe la jumătatea lunii decembrie. Referitor la ultimele fonduri alocate, managerul spitalului, ec. Vasile Rîmbu, ne-a spus că nu vor fi probleme cu cheltuirea lor: „Noi nu avem probleme cu procedurile de achiziție, fiindcă am încheiat contract-cadru pe doi ani pentru Blocul Operator, și pentru 2012, astfel că nu mai e nevoie de alte proceduri. Așa procedăm de obicei. Noi putem cheltui tot ce s-a alocat, suntem mulțumiți de ce s-a făcut, cu speranța că vom mai primi bani și la anul, pentru a continua dotarea Blocului Operator; încă mai avem nevoie de bani”. Reamintim că reabilitarea și dotarea BO înseamnă circa 72 miliarde, o parte din contribuția financiară aparținând și CJ. Din cadrul acestuia, au fost deja date în funcțiune 4 săli de operație. Reamintim, cinci spitale din județ au primit pentru investiții anumite sume din fonduri guvernamentale, prin Ministerul Sănătății, totalizând circa 4 milioane de lei. În afară de spitalele menționate mai sus, au mai primit bani Spitalul Orășenesc din Gura Humorului – 790.000 de lei și Spitalul Orășenesc din Siret – 500.000 de lei.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI