„Confiscarea” veniturilor administrațiilor publice prin reducerea cu 5,5% a cotelor defalcate din impozitul pe venit nu cade tocmai bine conducerii municipiului Suceava. „Nu este nicio bucurie atunci când se taie drepturile autorităților locale, însă, în același timp, trebuie și noi să dezvoltăm venituri proprii”, arată șeful administrației locale, Ion Lungu, opinând că este de acord cu descentralizarea, însă doar în condițiile unei autonomii financiare sporite. Lungu a precizat că, pe an ce trece, virările de la centru au scăzut, în 2011, spre exemplu, defalcările din taxa pe valoarea adăugată (TVA) și alte taxe fiind mai mici cu 1 milion de euro. În aceste circumstanțe, municipalitatea este „condamnată” la eforturi pentru lărgirea bazei de impozitare care să compenseze „pierderile” din defalcările de la bugetul de stat. De altfel, potrivit unui raport al Institutului de Politici Publice, în perioada 2008-2010, bugetul municipal sucevean a înregistrat o creștere cu 1% la partea de venituri proprii, Ion Lungu fiind de părere că, în perioada următoare, primarii vor fi nevoiți să dovedească abilități de adevărați manageri. Edilul-șef susține că, în ciuda tuturor acestor restricții, municipiul Suceava se află pe locul al cincilea în țară din punctul de vedere al gradului de autonomie financiară, după Arad, Bistrița, Deva și Bacău. „Indiferent cine va fi la guvernare, de cum vor evolua lucrurile în perioada următoare, nu putem sta mereu cu mâinile întinse la Guvern, ci trebuie să găsim, la rândul nostru, noi surse proprii, să creăm locuri de muncă, astfel încât să nu mai depindem atât de mult de bugetul de stat”, a explicat primarul Sucevei.
> „Trebuie să găsim noi surse proprii, să creăm locuri de muncă, astfel încât să nu mai depindem atât de mult de bugetul de stat”, a explicat primarul Sucevei, Ion Lungu
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii