Deși s-a accidentat grav, un tânăr de 23 de ani, din Slatina, a avut noroc cu carul că a scăpat cu viață dintr-un accident petrecut în circumstanțe ce-i puteau fi fatale. Vineri seară, pe la ora 20, se întorcea din pădure cu căruța plină cu lemne de foc . A încercat să treacă peste Suha Mică, ca de obicei, pe podețul din lemn de pe drumul forestier Pârâul Pârlii, dar n-a mai apucat. Malul din dreapta s-a surpat, căruța s-a răsturnat, el a căzut și lemnele din căruță sau rostogolit toate peste el. Tânărul a fost transportat la Spitalul de Urgență Suceava cu mandibula ruptă și contuzii pe toată suprafața corpului. Starea lui a impus însă transferul său la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii