Semn bun

Un Rădăuți înfrigurat, așteptând resemnat venirea iernii și pregătindu-se fără entuziasm să redevină ceea ce este cam în fiecare anotimp alb: un pol al frigului. Dar reconfortantă, optimistă căldura din sala de conferințe a celui mai titrat așezământ de primire a oaspeților din urbe – hotelul Gerald’s. Acolo s-au adunat în partea a doua a săptămânii trecute cei interesați de conferința științifică organizată de Institutul Bucovinei din localitate. Mai degrabă autorii comunicărilor sunt de față, dar asta nu deranjează, sala fiind suficient de populată cât să lase impresia că manifestarea chiar se bucură de interes.
 

Dumitru TEODORESCU

Este adevărat, se bucură deci de interesul celor care, fie din interiorul, fie din exteriorul institutului organizator și-au îndeplinit cu conștiinciozitate – oricâte obstacole au fost siliți să înfrunte, mai ales cele de ordin material – datoria de a scoate în public rezultate ale efortului lor de a cerceta, din cât mai multe perspective, istoria Bucovinei. Aceasta înseamnă continuitate, remarcabilă în condițiile puținătății resurselor financiare și ale pălirii importanței politice a parteneriatului șvabo-cernăuțeano-sucevean, cel ce lansa genul acesta de conferințe, organizate succesiv și periodic în Augsburg, Cernăuți sau Rădăuți. La Rădăuți însă, interesul comunității științifice față de eveniment nu a pălit. Ba, parcă și complexitatea tematicii, și abordarea științifică, și calitatea profesională a comunicatorilor nu vorbesc deloc de pierdere de entuziasm, ci chiar de sporire a interesului pentru manifestare. Prezența reprezentanților Augsburgului și ai Cernăuțiului a părut și este firească. Dar solicitarea de a fi prezenți la Rădăuți și a unor cercetători din Basarabia, Iași, București, Oradea, a unor nume tinere, dar consacrate deja, de la catedra de istorie a universității sucevene, în frunte cu decanul acesteia, este un semn bun. Un semn foarte bun.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI