Om al muntelui

S-a născut la Storojineț. A venit războiul. A trebuit să fugă, să treacă frontiera pentru că represaliile sovietice deveniseră cumplite. S-a oblojit, așa cum ne mărturisește, pe undeva prin Bobeica. Și-a găsit mai apoi perechea și s-a instalat în “Chimcineni”, într-un cătun.

 

Azi, cătunul numără două gospodării permanente (trei persoane în vârstă, doi mai tineri și doi copii). La cei 75 de ani împliniți, Victor Motoveleț pare tânăr și în putere, cu dragoste de muncă. Încalecă un cal robust și sloboade repede în sat. Pe jos, face cam o oră și jumătate. Muntele i se pare mai mare. Parcă și-a mărit pantele. Cu calul, călare, e mai comod. Nu-i trebuie… benzină. E mulțumit și n-ar vrea să plece nicăieri în lume. A făcut șase ani de război. Nu i-a plăcut să tragă cu pușca în dușmani. A preferat adevărul și dreptatea, pe care, spune el, azi, nu prea le vede la cei din jur. N-are curent electric. Dar se simte bine. O lampă… sovietică, pe bază de motorină, îi luminează casa. O casă care are pe puțin 200 de ani vechime; așa o ține minte de la bunicul său. Era, pe atunci, o adevărată „gospodărie țărănească”. Toate cele trebuincioase casei se produceau în gospodărie. Până și cuiele de prins dranița erau din lemn, de regulă, din mesteacăn. I-a dăruit Dumnezeu un fecior și trei fete. Și tot singur a rămas. De fapt, cu soția. Crede că tinerii de azi nu prea au bună-cuviință. Chiar dacă are pensie mică, surprinzător!, spune că-i ajunge. N-are nicio remușcare. A cântat, neobișnuit pentru zona noastră, la mandolină. Fratele său, Viorel, cântă la vioară. Pe vremuri, ne spune, nunta dura trei zile și tot atâtea nopți. Era timp de toate. Oare azi cât mai durează o nuntă după ce-ai dat banii? Până la primul microbuz, dacă nu ai mașină! Pe vremuri “ungea” casele, le fețuia și lucra mult. N-a făcut niciun rău. S-a învățat cu binele și bine a găsit. Are un cal și vreo trei văcuțe care-i asigură ceea ce-i trebuie în gospodărie. Mai în sus de casă afli frontiera cu Ucraina. N-are nicio temere. Mâine-poimâine, pășunile și fânețele din acest colț de sat vor intra în paragină. Sper să nu fie așa… A urmat doar patru clase, la Izvoare, așa au fost vremurile, dar n-a dat “baran” pentru a trece clasa… Muntele se comportă ca un magnet. Te atrage spre a te desfăta cu minunățiile sale și spre a te fortifica. Unii îl caută, dar nu-l cunosc. Se aventurează în… cercetarea lui, mai cu seamă, culmea, tineri, veniți din buricul târgului, fără echipament corespunzător și fără a-i cunoaște labirinturile și A.B.C.-ul. Muntele-ți oferă și capcane și, dacă nu ești pregătit, ți se deschid… Fii prudent și vei vedea că muntele este un prieten și adăpost bun.