Pensionari din municipiul Câmpulung Moldovenesc, membri ai Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor, au suspiciuni că dobânda la depozitele de bani pe care îi dețin fiecare sunt folosite de conducerea Casei în alte scopuri decât în beneficiul lor.
Zaharia Balan, pensionar în vârstă de 84 de ani, crede că acești bani pleacă spre destinații necunoscute, sub motivația conducerii că banii se duc pe ajutorarea pensionarilor nevoiași. „Până acum vreo 10 ani, la fiecare sfârșit de an se calcula dobânda la fondul de rulment și ni se trecea la fiecare în carnet. O vedeai. Acum nu se mai trece nimic, nu mai beneficiem de dobândă, iar conducerea spune că acești bani sunt folosiți pentru a-i ajuta pe pensionarii cu venituri mici. N-am nimic împotrivă să fie ajutați, dar de ce nu fac asta din dobânda la împrumuturi, ci din banii mei? De ce n-am fost întrebat și eu, Zaharia Balan, dacă sunt de acord cu asta? Conducerea CAR însă nu ne spune nimic, la o Adunare Generală nu m-au mai chemat de vreo 15 ani, dar ascunde și folosește dobânzile după bunul plac, ceea ce cred că este un abuz ce ar intra în competența justiției”, este de părere pensionarul din Câmpulung Moldovenesc. El a declarat că problema ridicată nu este una ce-l privește doar pe el, ci că mai mulți membri CAR din municipiu au aceleași bănuieli. Este unul dintre motivele pentru care bătrânul a cerut și sprijinul reprezentanților Protecției Consumatorilor, care însă nu i-au dat încă un răspuns oficial la reclamația pe care a făcut-o. Zaharia Balan și soția lui, Aurora, pensionară și ea, în vârstă de 77 de ani, sunt membri ai CAR Câmpulung de peste 20 de ani și recunosc faptul că CAR-ul le-a fost de mare ajutor de-a lungul anilor. Au depus bani conform ratelor și contribuției lunare, au luat împrumuturi, le-au achitat, fără să rămână datori vreodată, iar soldul cu care figurează în carnete în prezent, nu este mare. Bărbatul are puțin peste 1100 de lei, iar soția sa aproape 225 de lei. „După capul meu, orice depozit, cât de mic, trebuie să producă dobândă, o dobândă cât de mică, ce ni se cuvine. Dar uite că nu mai vedem nimic în carnete din aceste sume. Când le-am spus de bănuielile mele, au spus că, dacă nu îmi mai convine, pot să fac o cerere și în 6 luni îmi pot retrage banii. Noi nu vrem să ne retragem, ci să știm ce se întâmplă cu banii noștri”, a afirmat Zaharia Balan. „Nu este nimic confidențial sau ascuns” În căutarea de explicații la sediul Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Câmpulung Moldovenesc, prima mișcare a președintelui Mihai Zavodnik a fost să scoată Statutul CAR-urilor din România. „Conform statutului, sunt obligat să fac adunare generală doar la constituire și la desființare, în rest există alte forme de decizie, ce nu țin de participarea tuturor membrilor CAR. Domnul Balan trebuie să știe că dobânzile la sold nu se totalizează în carnete. Când am venit eu la conducerea CAR Câmpulung, în 2001, acestea nu se mai treceau deja. Ce putem face, și poate vom reuși la sfârșitul acestui an fiscal, va fi să împărțim beneficiul, în cotă parte, fiecărui pensionar. Dar numai în cazul unui surplus de venit”, a declarat președintele Zavodnik. El a susținut că utilizarea dobânzilor la sold, a cotizației și a contribuției lunare a pensionarilor este corectă, impusă de regulament, astfel că a respins orice acuzație din partea pensionarului care a reclamat situația. „Din dobânzile la împrumuturi plătim toate cheltuielile de funcționare ale Casei. Din contribuții plătim ajutoarele de înmormântare (și fiecare, pe rând, va avea nevoie de acest ajutor), plătim ajutoare nerambursabile pentru pensionarii cu venituri mici, ieșiri din spital etc. Cotizațiile asigură rulajul acestor sume ce pleacă acolo unde sunt solicitate. Nu este nimic confidențial sau ascuns și oricine, oricare pensionar membru al CAR Câmpulung, care vrea să știe unde pleacă banii nerambursabili, poate veni să se informeze. Dacă am da dobânzi în felul solicitat de domnul Balan, nu ne-am mai numi casă de ajutor reciproc, ci bancă a pensionarilor, și atunci am percepe și noi tot felul de comisioane”, a încheiat Mihai Zavodnik. Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Câmpulung Moldovenesc numără nu mai puțin de 8200 de membri. Capitalul Social al instituției era la 14 octombrie 2011 de 5.227.000 de lei. Împrumuturile acordate în anul 2011, unui număr de 2318 pensionari, au depășit această sumă, ele totalizând circa 5.700.000 de lei. Au fost acordate în 2011 și 200 de ajutoare de înmormântare, în sumă de 141.230 de lei, precum și ajutoare nerambursabile pensionarilor nevoiași – de 12.420 de lei.


























Comentarii