Peste 52.000 de fermieri autorizați la plată pentru avansul de 42 euro/ha

> Banii urmează să intre în conturi până la mijlocul lunii > Județul Suceava se situează pe primul loc pe țară ca număr de solicitări
 

Peste 52.000 de fermieri suceveni vor primi, în perioada următoare, un avans din subvenția europeană pe hectarul de teren, anunță Angela Coroleucă, directorul executiv al Centrului Județean Suceava al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). Avansul este de 42 euro/ha, spre agricultorii din județ fiind autorizată la plată, în cadrul campaniei SAPS 2011, suma de 32,84 milioane lei. De avans beneficiază fermierii la care controalele administrative sau cel din teren au fost deja finalizate și care îndeplinesc cumulativ condițiile impuse de regulamentele europene și legislația românească. Șeful APIA Suceava reamintește că, pentru anul 2011, sprijinul financiar direct unic pe suprafață este de 100,65 euro/ha, la care se aplică un coeficient de reducere liniară, ca urmare a depășirii suprafeței de referință de 8,7 milioane ha. Avansul virat fermierilor este de 42 euro/ha, plățile fiind efectuate în lei, la cursul de schimb stabilit de Banca Centrală Europeană pentru ziua anterioară datei de 1 octombrie a anului pentru care este acordat sprijinul. Pentru 30 septembrie 2011, BCE a stabilit un curs de 4,3575 lei/euro. În cadrul campaniei SAPS 2011, România beneficiază, din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), de o alocație financiară de aproximativ 900 milioane euro. La nivelul Centrului Județean Suceava, în perioada 1 martie – 10 iunie au fost depuse 57.608 de cereri, suprafața pentru care se solicită ajutor financiar european fiind de 226.297,73 ha. Astfel, județul Suceava se situează pe primul loc pe țară din punctul de vedere al numărului de solicitări.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: