Bețe-n roate

Despre recensământ începe a se vorbi ca despre o nereușită. Și mă refer, bunăoară, la un titlu de ieri al agenției HotNews (ce cuprinde cuvântul „haos”, poate că deja prea dur), adesea percepută ca cel puțin favorabilă puterii. Titlul se așază peste informația că acest demers de amploare a beneficiat (dacă se poate spune astfel) de publicitate prin doar 46 de spoturi tv, la doar două posturi tv, la ore de minimă audiență. Așa cum adesea se întâmplă în astfel de situații, se prea poate ca gestionarii de stat ai recensământului să fi considerat că, în rest, „e de datoria” presei (adică a celeilalte părți a presei, care față de stat are numai și numai datorii) ca, printr-un sublim voluntariat, să informeze, să explice, altfel zis să creeze pârtie dreaptă și netedă.
 

L.D. CLEMENT

Poate că ar fi dat de știre mai mult, poate că ar fi explicat mai mult (întrucât, desigur, și destui dintre clienții săi ar fi dorit să știe), dacă ar fi beneficiat de oarece ajutor. De ce fel?! Nu, nu s-ar fi așteptat presa la „plocoane” pentru o astfel de trebușoară, fiindcă e deja prea învățată cu mersul unor astfel de afaceri, însă niște informații clare pentru toată lumea ar fi fost suficiente. De exemplu, de ce sunt întrebați românii de una, de alta; de CNP, dacă stau bine cu memoria etc. Ca să nu existe temeri, interpretări, opinii mai apoi apreciate de cine știe ce oficial ca fiind vinovate, ca fiind bețe în roatele unui mecanism care, vezi Doamne, ar fi mers ca uns dacă n-ar fi fost niște bezmetici și rău-intenționați ca… mine, niște scârța-scârța pe hârtie care, neavând ce face, au depreciat bunătate de campanie națională.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI