Evenimentele săptămânii la Iulius Mall

 

Expoziție de tapiserie – Marcela Larionescu expune în Iulius Mall 34 de lucrări de tapiserie. Între 2 și 29 noiembrie 2011, la etajul centrului comercial, artista rădăuțeană prezintă publicului tapiserie în registru tehnic și cromatic de la clasic la modern. Vernisajul va avea loc miercuri, 2 noiembrie 2011, la ora 15. Dansuri de societate pentru prichindei, la Iulius Mall – În fiecare zi de luni, miercuri și vineri, de la ora 18, în noua sală de dans de la etajul centrului comercial, copiii învață dansuri de societate. Cei mici pot lua gratuit lecții de samba, salsa, rumba, tango, vals vienez, vals lent, cha-cha, quickstep, jive și slow foxtrot în sala de dans Boomdance. Serile de povești la Cărturești – În fiecare miercuri, de la ora 17.30, ceainăria Cărtureștiului din Iulius Mall invită prichindeii, dar și părinții și bunicii acestora, să asculte fascinantele povești ale copilăriei. În minunatul decor cu jucării și cărți “vom aluneca încet-încet în lumea minunată a poveștilor, iar dacă se întâmplă să avem somnoroși, le facem un cuib moale din perne”, promit gazdele de la Cărturești. Târgul Colecționarilor – Tradiționala întâlnire din Iulius Mall a colecționarilor și buchiniștilor cu publicul bucovinean are loc, din nou, sâmbătă și duminică, 5 și 6 noiembrie 2011. Societatea Numismatică și Filatelică Română, secția Suceava, aduce la parterul Iulius Mall obiecte atinse de patina timpului. Curioșii pot afla de la expozanți și poveștile captivante ale fiecărei podoabe, mărci poștale, piese de decor sau de mobilier. Muzică și poezie la Cărturești – Cel de-al patrulea volum de versuri “Inima cu un pol” și albumul colectiv “Folk din pana mea” vor fi lansate sâmbătă, 5 noiembrie, la ora 14, în Librăria Cărturești din Iulius Mall. Noul material discografic conține piese scrise pe ver-surile poetului Sorin Poclitaru. Un microrecital va fi susținut la Cărturești de Adrian Bezna, Ovidiu Mihăilescu și Marius Dascau. Origami – Librăria Cărturești provoacă publicul sucevean să intre în lumea fascinantă origami. În aburii ceaiului parfumat de la Cărturești, în fiecare sâmbătă, de la ora 11.30, curioșii pot deveni cu adevărat pasionați de arta modelării hârtiei. Locurile în librărie sunt limitate, iar participarea trebuie confirmată pe e-mail: [email protected] sau telephonic la numărul 0732 003 049. Teatru de Păpuși “Puppet” continuă noua stagiunea în Iulius Mall. Prichindeii din Suceava și din împrejurimi se întâlnesc cu eroii preferați din povești populare și basme din această duminică, de la ora 12. Scrie pe Facebook prețul corect și ești premiat! – Ești fan Iulius Mall Suceava pe Facebook? Dacă nu ești, ai toate motivele să devii! Până pe 8 noiembrie 2011, intră zilnic pe Facebook/Iulius Mall Suceava și, dacă ești informat, te premiem! Intră în concurs, ghicește prețul corect al produsului afișat și, în fiecare zi, la ora 16, afli dacă ai câștigat! 20 de premii tentante răsplătesc clienții mall-ului Iulius sau fanii săi de pe Facebook! Cosmetice profesionale, bijuterii, încălțăminte, accesorii, articole vestimentare sau de decor oferite de magazinele din Iulius Mall răsplătesc toți câștigătorii. Premiul tău este la un click distanță! (Departament PR Iulius Group)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI