Tiberiu Prodan a declarat duminică presei că această Comisie de administrație din cadrul PDL are ca priorități discuții privind reorganizarea teritorială, statutul primarului și președintelui de Consiliu Județean, dar și realizarea cadastrului general. El a spus că printre prioritățile comisiei este reorganizarea teritorială atât în ceea ce privește numărul de unități administrativ-teritoriale, cât și numărul de consilieri ce vor fi aleși în diferite tipuri de unități administrativ-teritoriale. Senatorul PDL de Suceava a mai arătat că va trebui discutat un nou statut al primarului și un statut al președintelui de Consiliu Județean. El a spus că, de exemplu, ar trebui introdus dreptul primarului de a conduce ședințele Consiliului Local, fără să aibă însă drept de vot. Tiberiu Prodan consideră că o altă problemă importantă ce trebuie discutată în cadrul comisiei este cea privind realizarea cadastrului general al României, pentru a exista o situație clară a terenurilor și, totodată, inițierea unei legi privind circulația terenurilor, în vederea comasării acestora. Senatorul PDL a mai spus la final că, din punctul său de vedere, principalele direcții pe care această comisie va acționa au ca scop pregătirea administrației din țară pentru viitorul exercițiu bugetar al Uniunii Europene, în vederea atragerii de fonduri comunitare.
Senatorul PDL de Suceava Tiberiu Aurelian Prodan a fost desemnat vicepreședinte al Comisiei de administrație din cadrul partidului, care se va întruni luni pentru a discuta principalele direcții de dezvoltare din domeniu.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii