Cătălina Culipei, vicepreședintă a organizației naționale de femei liberal-democrate

Președintele Organizației Județene de Femei Suceava a PDL, Cătălina Culipei, a reușit performanța de a fi aleasă în structurile naționale de conducere ale partidului, ea devenind unul dintre cei 11 vicepreședinti ai organizației de femei.
 

Alegerile pentru conducerea centrală a organizației au avut loc în perioada 14-15 octombrie, pentru funcția de vicepreședinte înscriindu-se în cursă 17 candidate. Cătălina Culipei a reușit să strângă 635 de voturi din aproximativ 800 valabil exprimate (fiind a 8-a ca număr de voturi obținute), un aport special la aceste voturi fiind al deputatului de Suceava Sanda Maria Ardeleanu, care a susținut-o deschis pe lidera femeilor din PDL, Sulfina Barbu, și a făcut campanie pentru ea în județele din Moldova. Din delegația Sucevei au făcut parte 33 de reprezentante ale femeilor din organizația suceveană și europarlamentarul Petru Luhan. „Sulfina Barbu, împreună cu echipa nou aleasă, va putea continua lupta deja începută pentru afirmarea femeii în societatea românească. Este nevoie de disciplină, forță de coagulare, curaj. Și încă ceva: nu luptăm împotriva bărbaților ci pentru a fi alături de ei, ca factori decidenți, recunoscute, într-o nouă proporție, rezonabilă și reprezentativă”, a spus, la finalul alegerilor de la București, deputatul Sanda Maria Ardeleanu.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: