Absențele copiilor lasă părinții fără alocație de susținere

> Nouă familii au fost penalizate cu o reducere a sumei cuvenite, iar o alta a fost suspendată de la plată > Ca urmare a introducerii acestei prestații sociale, frecvența la ore s-a îmbunătățit, arată Mirela Florea, director executiv al AJPS
 

Mai multe familii din județul Suceava au suferit penalizări ori și-au pierdut temporar alocația de susținere familială, cauza constând în aceea că minorii școlari nu prea dau pe la ore. Numărarea absențelor nemotivate se face o dată pe semestru, iar după evaluarea, de către Agenția Județeană pentru Prestații Sociale, a circa 60% din situația prezenței la cursuri, 9 familii au fost penalizate cu reduceri ale sumei cuvenite, iar o alta a fost suspendată de la plată. „Semestrial, în baza unui protocol, Inspectoratul Școlar ne trimite baza de date cu absențele, fie ele motivate sau nemotivate. Nu toți elevii au absențe nejustificate, însă facem o analiză, iar acolo unde se constată că numărul de absențe este mai mare decât cel prevăzut prin actele normative, se trece la diminuarea alocației sau suspendarea acesteia”, declară directorul executiv Mirela Florea. Alocația de susținere familială se acordă familiilor care au venituri sub 350 lei/membru, cuantumul prestației financiare fiind calculat în funcție de numărul de copii, precum și de tipul familiei: biparentală sau monoparentală. Astfel, lunar, o familie poate beneficia de o sumă cuprinsă între 90 lei și 200 lei. Familiile în care există copii de vârstă școlară primesc alocație doar în condițiile în care minorii frecventează școala. Dacă respectivii copii nu urmează cursurile unei unități de învățământ, alocația nu se acordă. Cuantumul alocației se diminuează cu 10% în cazul în care elevul are 10 absențe nemotivate, cu 20% pentru un număr cuprins între 10 și 20 de absențe, iar suspendarea intervine la peste 20 de absențe nemotivate. În situația în care, în perioada imediat următoare de 3 luni, copilul are o frecvență la cursuri de 100%, familia penalizată este repusă în plată. „Dacă unul dintre școlarii din familie depășește numărul de absențe stabilit, de suferit va avea toată familia, deoarece alocația este una familială și nu pentru copii”, explică Mirela Florea, adăugând că, urmare a introducerii acestei prestații sociale de la 1 ianuarie 2011, data aplicării Legii nr. 277, frecvența la ore s-a îmbunătățit. În județul Suceava există 11.200 de familii beneficiare ale alocației de susținere familială.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI