Proba D a bacalaureatului de toamnă

Majoritatea elevilor, „experimentați” în utilizarea computerului

În urma susținerii probei de evaluarea a competențelor digitale care a avut loc joi, cei mai mulți dintre elevii suceveni prezenți la testare la Colegiul Economic “Dimitrie Cantemir” Suceava au obținut calificativele “avansat”, respectiv “experimentat”.
 

Potrivit directorului adjunct al colegiului, Rodica Munteanu, din cei 66 de candidați înscriși la proba D a examenului de bacalaureat, 45 s-au și prezentat la examinarea care s-a desfășurat în cele 3 laboratoare ale instituției de învățământ. Prof. Munteanu a mai informat că, dintre elevii care au participat la evaluarea competențelor digitale, 6 au obținut calificativul “mediu”, 31 pe cel de “avansat”, iar 6 elevi s-au dovedit “experimentați” în utilizarea calculatorului.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: