În noul an școlar

Instituțiile de învățământ sucevene se întrec în oferte pentru materii opționale noi

Deși nu a intrat încă pe deplin în vigoare Legea Educației Naționale, se poate spune că școlile sucevene îndeplinesc deja două dintre obiectivele importante ale acesteia, și anume creșterea până la 30% a ponderii disciplinelor opționale în planul-cadru pentru învățământ și orientarea elevilor spre transdisciplinaritate. Toate unitățile școlare din județ au trimis spre aprobare Inspectoratului Școlar Județean Suceava, ca în fiecare an, propunerile de materiale opționale pentru noul an școlar, oferta lor fiind extrem de largă. Propunerile sunt realizate după vechiul plan-cadru, cel aflat în vigoare, dar și așa numărul lor se apropie de cifra estimată de Ministerul Educației, a precizat insp. Laura Hacman, purtător de cuvânt al IȘJ Suceava: „Se va atinge 20-30%, când se va folosi noul plan-cadru, fiindcă avem experiență în județ și ofertă bogată”.
 

„Cele mai multe opționale sunt la clasele primare și la gimnaziu” Fie că au fost inițiate de cadrele didactice, fie că au fost propuse prin programe naționale sau de minister, aceste materii opționale, care fac parte din așa-numitul „Curriculum la Decizia Școlii” (CDS), țin cont – se spune – de interesele elevilor, părinților și ale comunității locale, având rostul de a completa materia din aria curriculară de bază și de a veni în ajutorul elevilor care vor să știe mai mult din anumite discipline sau doresc să-și dezvolte și alte abilități. „Fiecare unitate de învățământ propune opționale, în fiecare an, pe care le prezintă spre aprobare Inspectoratului Școlar Județean Suceava. Cadrele didactice stabilesc opționalele împreună cu părinții, în funcție de interesul copiilor și al comunității locale. În general, la clasele primare opționalele sunt orientate către disciplinele de bază, română și matematică. Ulterior, ele pot fi diversificate în funcție de interes și propuneri. Astfel au apărut opționale pe teme de ecologie care există mai ales la eco-școli, la ciclurile primar și gimnazial. Sunt și opționale privind studiul limbilor străine, studiul calculatoarelor, opționale la informatică, acolo unde există dotarea corespunzătoare. Cele mai multe opționale sunt la clasele primare și la gimnaziu, ele fiind alese în funcție de specialitatea școlii și de numărul de clase. La clasele terminale, a VIII-a și a XII-a, care au de susținut evaluarea națională și bacalaureatul, noi le recomandăm părinților să se orienteze spre disciplinele de examen, în general”. Insp. Laura Hacman ne informează că se muncește foarte mult în școli pentru elaborarea acestor opționale – la programă, la suportul pentru cursuri, la manuale, atunci când acestea nu sunt stabilite prin diverse programe care conțin deja toată documentația. „Au fost și programe naționale care s-au desfășurat și există proiecte la nivel național pentru aceste opționale, cele mai multe programe recomandate pentru CDS fiind la disciplinele socio-umane. Unele se referă la științe, limbi străine, educație pentru sănătate, educație economică, educație interculturală. Mai desfășurăm un program axat pe educația non-formală și pe formare. Furnizorii acestor programe au organizat cursuri de formare a profesorilor și au pus la dispoziție toată documentația, inclusiv manuale, dar există și unități din județ care au realizat curricule și manuale. Multe dintre opționale au apărut datorită unor ONG care au inițiat anumite programe sau proiecte. Este un avantaj pentru școlile care și-au păstrat opționalele propuse prin programe naționale, fiindcă profesorii nu mai trebuie să muncească la elaborarea programei, a manualelor etc. Aceste programe naționale sunt mai importante pentru noi pentru că ne scutesc de această muncă”, a precizat Laura Hacman. Purtătoarea de cuvânt a IȘJ a mai spus că la CN „Mihai Eminescu” Suceava există un mod aparte de a stabili opționalele: „Ele se stabilesc împreună cu cadrele didactice și părinții – avându se în vedere și cerințele elevilor – și se afișează prin școală. Elevii citesc propunerile, primesc o fișă și aleg un anume opțional. Fiindcă sunt elevi din clase diferite care doresc același opțional, apar situații când elevi din mai multe clase se întâlnesc la aceeași oră (de școală – n. red.), astfel că acest opțional îi armonizează. Pot fi și mai mulți profesori care lucrează pe același catalog”. „Dezbatere, oratorie și retorică”, un opțional nou la liceu Pentru anul școlar 2011-2012, MECT a venit cu o ofertă nouă de materii opționale, una fiind intitulată „dezbatere, oratorie și retorică”, materie care poate fi studiată o oră pe săptămână pe durata unui an școlar, indiferent de profilul sau specializarea liceului. Aceasta vizează dezvoltarea deprinderilor elevilor de gândire analitică, a atitudinii pozitive față de comunicare. O altă disciplină pe care o vor putea studia elevii de liceu este administrarea calculatoarelor și rețelelor, de la clasa a IX-a până la a XII-a, timp de un an, pe filierele teoretică și vocațională. Ea, aflăm, oferă posibilitatea studiului avansat al elementelor de tehnologie al informațiilor. Tot adresat elevilor de liceu, un opțional nou este „învățare în societatea cunoașterii”, pentru elevii de clasa a XI-a, materie care valorifică oferta de cunoaștere a două dintre ariile curriculare incluse în „planul-cadru”, „matematică și științele naturii” și „om și societate”. De asemenea, elevii vor putea să studieze, opțional, „drepturile omului” și „educație interculturală”. Aceste opționale arată că ministerul a vrut să actualizeze programa școlară conform unor subiecte de interes ale Uniunii Europene în domeniul educației. Răsfoind oferta de materii opționale trimisă IȘJ de școlile din județ, se observă că unitățile de învățământ sunt preocupate serios pentru a-și dezvolta curriculum-ul la decizia școlii, de a deveni mai atractive prin programe noi. Colegiul de Informatică „Spiru Haret” Suceava a introdus în premieră profilul uman-filologie, astfel că a propus și opționale axate pe acesta. La clasa a IX-a există „introducere în jurnalism” și „teatrul românesc în secolul al XIX-lea”, la disciplina limba și literatura română. Apoi, „aplicații ale polinoamelor”, la matematică, clasa a XI-a, „cultură și civilizație britanică”, la limba engleză. În timp ce Colegiul de Informatică se extinde cu filologie, Liceul cu Program Sportiv propune un opțional de informatică, „Prietenul meu calculatorul”, pentru clasele a V-a, a VI-a și a VII-a. La Seminarul Teologic s-a propus, pentru clasa XI-a, „istoria comunismului”, opțional introdus prin programul național, „îndrumări spirituale”. Tot la clasa a XI-a – „studiul biblic al Vechiului Testament”. Cei de la Colegiul Tehnic „Al I. Cuza” sunt preocupați ca elevii să știe mai multă matematică, astfel că au propus ca opțional nou, la clasa a IX-a, „complemente de algebră și geometrie”, iar pentru clasele a IX-a și a XI-a, „aplicații ale matematicii“. La clasa a X-a, oferta cuprinde opționalul „apa, sursă și bucurie a vieții”. La Școala Bogdănești se constată preocuparea ca elevii să învețe despre „comunicare în situații concrete” chiar din clasa I sau despre „bunele maniere, cartea mea de vizită”, la clasa a IV-a. Școala Boroaia se axează pe „tehnologia informației”, introdusă la clasele a VI-a, a VII-a și a VIII-a.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: