La deschiderea depozitului ecologic de la Moara

Amânare peste amânare

> „Voiam ca acest lucru să se întâmple până la sfârșitul anului, însă trebuie să fim realiști, nu prea este posibil”, spune edilul șef sucevean Ion Lungu > Prima celulă a gropii din preajma urbei reședință trebuia dată în folosință la finele anului 2010, iar următoarea, în primăvara lui 2011
 

Edilul-șef Ion Lungu recunoaște că municipiul Suceava are o mare problemă, aceea a salubrității, respectiv a întârzierii lucrărilor la depozitul ecologic de deșeuri menajere de la Moara. Lungu arată că la fundamentarea de la începutul anului a bugetului local s-a mers pe ideea că, în luna mai 2011, obiectivul în cauză ar fi putut fi dat în folosință cu o primă celulă. Așa se face că în dreptul cheltuielilor cu transportarea gunoiului pe rampa din municipiul Botoșani au fost trecute fonduri neîndestulătoare, care s-au consumat în primele 5 luni ale anului. „Din păcate, groapa ecologică nu este deschisă. Voiam ca acest lucru să se întâmple până la sfârșitul anului, însă trebuie să fim realiști, nu prea este posibil, pentru că am fost într-o zi până acolo și am văzut despre ce este vorba. De aceea, ne-am propus ca atunci când vom mai prinde sume de bani să le dăm și înspre Rosal, pentru că nu ne putem permite să lăsăm orașul nemăturat”, a subliniat primarul. Precizările survin aprobării, în Consiliul Local, a sumei de 315.000 lei pentru salubritate, cu destinația conturilor operatorului local Rosal Grup. Cu acest prilej, alesul PSD Ovidiu Donțu i-a reproșat șefului executivului că face o prioritate din achitarea de bani către firma bucureșteană. „Protestez public față de prioritatea pe care v-ați făcut-o în a acorda zeci de miliarde de lei vechi firmei Rosal. Vă rog să vă răzgândiți și să conștientizați celelalte probleme ale municipiului și să nu faceți o prioritate din plățile către firma Rosal”, a spus Donțu, cerând retragerea respectivei componente de la punctul de pe ordinea de zi privind rectificarea bugetară. Potrivit afirmațiilor primarului Ion Lungu, între 1 milion și 1,1 milioane de lei se duc lunar, în municipiul Suceava, pe măturatul străzilor și gestionarea gunoaielor. Din total, o importantă sumă, respectiv una cuprinsă între 400.000 și 500.000 de lei, este cheltuită pentru transportarea deșeurilor menajere pe platforma de la Botoșani. Conform autorităților locale și județene, prima celulă de la Moara trebuia dată în folosință la finele anului 2010, iar următoarea, în primăvara lui 2011. În județul Suceava este în curs de implementare Sistemul integrat de management al deșeurilor, în valoare de circa 56 de milioane de euro. Acesta prevede construirea a două depozite de deșeuri menajere la Moara și Pojorâta, a 5 stații de transfer, precum și a infrastructurii necesare colectării și transportării resturilor, inclusiv a celei de adunare selectivă în mediul urban și rural.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: