„USL e un mit care s-a spulberat”

La nivel de sondaj de opinie, USL e un mit care s-a spulberat, susține secretarul general al PDL Suceava, deputatul Ioan Balan, în condițiile în care la alegerile parțiale desfășurate duminică în două colegii din Neamț și Maramureș, PDL a obținut, cumulat, cel mai mare număr de voturi, reprezentând 47 la sută din voturi, față de candidații USL care au obținut 44 la sută.
 

Bălan a apreciat că rezultatele alegerilor parțiale din Neamț și Maramureș arată că oamenii își doresc ca PDL să guverneze și după 2012. „S-a spulberat mitul cu 60-70 la sută al USL”, a spus deputatul PDL. Potrivit secretarului general al PDL Suceava, populația vede ce se întâmplă în prezent în lume și a înțeles că măsurile luate de guvernul PDL a pus România la adăpost, chiar dacă a fost nevoie de măsuri dureroase. „Nu credem, așa cum susțin cei din USL, că electoratul poate fi păcălit cu o horă sau cu o pungă”, a conchis Ioan Balan.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI