Lucrările de montare a noului lift al sediului Primăriei intră în prelungiri

> Firma executantă a mai primit încă o săptămână pentru darea în folosință a elevatorului
 

Lucrătorii aparatului propriu al executivului din municipiul Suceava, cât și cetățenii veniți cu treburi la Primărie vor mai face condiție fizică, de voie, de nevoie, urcând pe scări până la ultimele etaje ale imobilului care găzduiește administrația urbei. Și aceasta deoarece firma care s-a angajat la înlocuirea singurului lift al clădirii a întârziat lucrările cu cel puțin 10 zile. Edilul-șef a declarat, ieri, că a dat constructorului o perioadă de grație de o săptămână, după care se va trece la aplicarea penalităților prevăzute în contract. „Liftul trebuia dat în folosință pe data de 19 august, însă firma care face lucrările a mai cerut o săptămână de prelungiri la termenul stabilit inițial. Deci, până sfârșitul lunii, va fi gata de montat și pus în funcțiune noul lift”, a subliniat primarul Ion Lungu. Reamintim că la licitația pentru înlocuirea unicului lift al instituției s-au înscris 6 firme specializate, respectiv IFMA, Elevator, Tosca, Ascensorul, Nova Lift și Kone Ascensor, acestea venind cu oferte între 109.000 de lei și 198.000 de lei. Agreată a fost firma Ascensorul, cu 109.000 de lei, însă, din cauză că societatea a avansat o ofertă de sub 85% din suma prevăzută în indicatorii tehnico-economici, conducerea municipalității a cerut și o clarificare a fundamentării valorii cu pricina. Pentru lucrările aflate în derulare a fost obținut și acordul Consiliului Județean, căruia îi aparțin 3 din cele 5 etaje ale sediului executivului local. În iulie anul trecut, primarul anunța că municipalitatea va aloca de la buget suma de 500.000 de lei pentru montarea unu nou lift și suportarea cheltuielilor aferente. Primarul Ion Lungu considera că instalația aflată atunci în funcțiune era periculoasă și că nu se preta la un imobil modern, așa cum este cel al administrativului local.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI