Potrivit informațiilor Direcției de Sănătate Publică Suceava, Mitocu Dragomirnei are o populație de peste 4500 de locuitori, din care asigurați sunt doar 2936. Dr. Cornelia Jiha, care avea pe lista sa 1652 de pacienți, a ieșit la pensie anul acesta, în luna aprilie, astfel că asigurații au rămas cam descoperiți în ce privește asistența medicală, apelând la singurul medic rămas, dr. Rodica Sălăvăstru. „Fiindcă au rămas fără asistență medicală primară, am solicitat acordul Comisiei paritare formată din reprezentanți DSP, CAS și ai Asociației profesioniste de «Medicina familiei» și s-a aprobat concursul pentru un post de medic, care a fost ocupat de dr. Lorica Neamț Ignat”, a declarat directorul DSP Suceava, dr. Ludovic Abiței. Medicul respectiv, originar din Suceava, a lucrat la Timișoara până acum. Ea va avea de îndeplinit câteva formalități la CAS Suceava, după care trebuie să își preia postul, în termen de 15 zile de la data concursului desfășurat în această săptămână. După ce, cu câțiva ani în urmă, în mediul rural al județului Suceava nu există o acoperire suficientă cu medici de familie, situația s-a reglementat între timp, anul trecut fiind chiar 4 medici care au vrut să se angajeze în comune din județul Suceava, dar nu au găsit post. „Noi nu avem probleme cu acoperirea cu medici de familie”, a precizat șeful DSP. Anul acesta, 284 de medici de familie lucrează în județul Suceava, având contract cu CAS Suceava.
Prin venirea unui medic de la Timișoara
Problema asigurării asistenței medicale la Mitocu Dragomirnei a fost rezolvată, după ce un medic de familie din Timișoara a luat concursul pentru postul rămas liber în urma pensionării unuia din cei doi medici de familie din comună.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii