Mai e România o țară democratică ?

Ideea că statul român nu mai este unul democratic a prins contur în percepția publică. Astfel, se spune că fostul partid unic a renăscut și trăiește o nouă viață, că nimic nu funcționează fără aprobarea sa, de la iscălitura primarului la mătura femeii de serviciu.

 

Nu mai are coloratură purpurie, ci una dictată de împrejurări, alcătuită din mai toate nuanțele curcubeului. Este un partid sui-generis, format din oamenii Puterii, funcționari, demnitari, aleși ori numiți, de sus până jos, care pun în operă nu neapărat programul câștigător al alegerilor, cât voința unui singur decident… E nevoie de argumente. Mass-media aduce mereu dovezi despre nerespectarea Constituției și a legilor în litera și spiritul lor, încălcarea principiului separației puterilor, creșterea disproporționată a rolului Executivului, amestecul fățiș în treburile Justiției etc. La rândul ei, presa se plânge că este strâmtorată prin diverse mijloace ca amenințarea jurnaliștilor incomozi, falimentarea fabricilor de hârtie și, în consecință, creșterea exorbitantă a costurilor, controale financiare abuzive, obstrucționarea distribuției. O analiză a Fundației Horia Rusu dă la iveală dedesubturile revizuirii Constituției și ale referendumului pentru legitimarea ei exact în ziua alegerilor din 2012. Or actul fundamental al democrației românești nu poate fi „după chipul și asemănarea lui Traian Băsescu”, nici „un levier electoral” al unui singur partid, ci trebuie să servească întregul popor. De aceea, Noua Constituție trebuie să fie un act conștient de voință suverană a acestuia. În consecință, nu o comisie prezidențială partizană constituită la ordin, ci elitele naționale, societatea civilă, Academia, catedrele de specialitate din universități sunt chemate să elaboreze Carta de bază a unui stat liber, aparținând tuturor cetățenilor săi. Pentru măcar o generație. Situația celor trei puteri este confuză. E adevărat că avem un cadru instituțional democratic, dar Parlamentul e ineficient, măcinat de dispute, interese politicianiste, tulburări grave ale procesului legislativ. Acte normative capitale trec fără cvorum și majorități legal constituite. Plângerile depuse la Curtea Constituțională, integral politizată, nu rezolvă nimic, deși o țară întreagă a văzut cum s-a votat Legea Pensiilor. Executivul a uzurpat locul Legislativului, iar principalele legi trec prin angajarea răspunderii, deoarece Puterea nu-și mai poate mobiliza aleșii de mai bine de un an. Opoziția încă nu dispune de majoritate. În compensație, țara e condusă prin hotărâri și ordonanțe de urgență, vizându-se preponderent campania electorală a propriului partid. Prioritizarea bugetului și legiferarea sunt în funcție de interese clientelare, apetența și nesăbuința cu care se încalcă propriile legi și decizii ținând de politica bunului plac. Ca atare, Parlamentul și-a pierdut prerogativele și reprezentativitatea, nemaifiind depozitarul suveranității și al integrității, ceea ce încurajează pofta de autonomie teritorială a UDMR. Rolul său s-a diminuat periculos și din perspectiva renunțării la bicameralism. Cealaltă putere, Justiția, are două compartimente, unul de imagine cu regizori și actori de prime-time la TV, fără alte rezultate decât filme cu arestări și cătușe pe înserate, plus o tevatură mediatică în slujba ratingului și a Puterii, și altul cu magistrați îngropați în dosare, unele pe rol de două decenii. Continuă practica stalinistă de a-ți apăra nevinovăția în fața judecătorului. În schimb, apar destule condamnări pentru încălcarea grosolană a secretului corespondenței și a convorbirilor telefonice. Or supravegherea populației n-are a face cu democrația, drepturile și libertățile noastre, ci cu regimurile totalitare și cu Big Brother. De aceea România are cele mai multe servicii secrete pe cap de locuitor, fiindcă actualii conducători își tem viitorul. Că prezentul oricum l-au ratat. Ținând cont de cele spuse, răspunsul la întrebare vă aparține.