PDL Suceava a reacționat ieri foarte rapid la acuzele făcute de liderul PSD Victor Ponta la adresa președintelui PDL, Gheorghe Flutur. Prim-vicepreședintele Organizației Județene Suceava a PDL, senatorul Orest Onofrei, este de părere că declarațiile președintelui PSD la adresa lui Gheorghe Flutur pot fi catalogate doar ca fiind „iresponsabile, pe lângă democrație și transpirate de ură”. Orest Onofrei a explicat presei că luni, la Putna, s-a salutat cu liderul PSD Victor Ponta, prezent și el la evenimentul de la mănăstire, căruia i-a urat bun venit în Bucovina, pentru că a crezut că acesta știe să se comporte în astfel de momente. „În urmă cu câțiva ani, în urma unor declarații, i-am explicat lui Victor Ponta că în Bucovina mai întâi dai bună ziua și apoi te gândești dacă să înjuri sau nu. Știindu-l inteligent, receptiv și că a primit mesajul, astăzi, la Putna, l-am salutat și i-am urat bun venit”, a mai spus senatorul Orest Onofrei. Parlamentarul sucevean este mâhnit însă că i s-a dovedit că președintele PSD nu este dus de prea multe ori la biserică. „În urma declarațiilor iresponsabile, pe lângă democrație și transpirate de ură, venind azi la biserică, Victor Ponta a dovedit că nu e dus de multe ori la biserică”, a subliniat senatorul PDL. Onofrei a mai adăugat că, în contextul sărbătorii de Adormirea Maicii Domnului, consideră că Victor Ponta nu merită o replică mai amplă.
> Senatorul Orest Onofrei consideră că declarațiile făcute de președintele PSD ieri, la Suceava, sunt „iresponsabile, pe lângă democrație și transpirate de ură”
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii