Așa susține primarul municipiului, Ion Lungu, care, făcând referire la domeniul cultural, precizează că nu este prima dată când la un transfer de acest gen lipsește necesarul financiar. „Nu este prima dată când Primăria preia activități care nu sunt finanțate; însă, unde-i lege nu-i tocmeală. Oricum, noi facem eforturi să sprijinim cultura, chiar dacă astăzi nu avem, ca infrastructură, suficiente instituții. Dar, în ideea că vom construi centrul de conservare a tradițiilor populare și centrul cultural «Bucovina», ne propunem să asigurăm, în măsura posibilităților, și fondurile care vor fi necesare. Sigur, dacă activitățile culturale vor fi date la autoritățile locale, acestea vor veni și cu o minimă finanțare”, a declarat Lungu. Reamintim că, în ce mai recentă teleconferință, premierul Emil Boc a precizat că descentralizarea continuă să fie o prioritate și a solicitat tuturor prefecților ca, în termen de 10 zile, să transmită propuneri concrete cu privire la atribuțiile și patrimoniul care pot fi transferate la autoritățile locale, astfel încât decizia să se fie cât mai aproape de cetățeni. În acest an, cheltuielile cultural-sportive ale municipalității sucevene sunt prevăzute la 1,36% din bugetul local, respectiv la suma de 3,3 milioane de lei. Potrivit proiecției bugetare pe 2011, 1,8 milioane de lei urmează să fie orientate spre finanțarea ramurilor sportive care își desfășoară activitatea în reședința de județ, iar 1,5 milioane de lei spre susținerea culturii și cultelor. La acest din urmă capitol, primesc bani, printre altele, compania teatrală, Muzeul Bucovinei (pentru organizarea Festivalului Medieval), precum și Fanfara municipalității. Pe latura de culte, suma cea mai mare, de 6 milioane de lei, este destinată continuării lucrărilor de la Catedrala „Nașterea Domnului”.
Conducerea municipalității sucevene este de acord cu descentralizarea, însă transferarea unor activități ar trebui însoțită, obligatoriu, și de fondurile aferente.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii