Conform unui comunicat de presă oferit de șeful Gărzii Financiare Suceava, Ionuț Vartic, în cursul lunii iulie 2011 comisarii financiari au verificat activitatea firmei din Cornu Luncii din perioada ianuarie 2005 – decembrie 2010 și au descoperit că firma a confecționat și montat tâmplărie din PVC către diverși beneficiari persoane fizice și juridice, însă nu a înregistrat în contabilitate veniturile obținute și nu a declarat impozitele și taxele aferente. Valoarea totală a tranzacțiilor neînregistrate în contabilitate în perioada 2005 – 2010 a fost de 781.065 lei. De asemenea, în anul 2010 societatea a comercializat și două autoturisme în valoare totală de 24.395 lei, fără a înregistra această sumă în contabilitate. „Administratorul societății a refuzat în mod intenționat să prezinte documentele de evidență contabilă, motivând că societatea este radiată, afirmație neadevărată, firma fiind doar în procedură de insolvență. Conform datelor existente la Oficiul Registrului Comerțului Suceava și la dosarul fiscal, societatea nu a depus bilanțurile contabile aferente anilor 2006 – 2009 și nici declarații de impozite și taxe pe anul 2010”, a mai precizat Ionuț Vartic. Comisarul-șef al Gărzii Financiare Suceava susține că, prin acțiunile administratorului firmei, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de aproximativ 235.000 de lei, 125.000 de lei fiind impozitul pe profit, iar restul valoarea TVA.
O firma din Cornu Luncii, care produce și montează termopane, are de dat socoteală după ce administratorul său nu a declarat venituri realizate în valoare de aproximativ 800.000 de lei și, în felul acesta, a prejudiciat statul român cu sume importante de bani.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii