La Festivalul medieval „Ștefan cel Mare”

Cavaleri din Mediaș, Sibiu, Cluj, Hunedoara și Brașov

Opt trupe de cavaleri din Ardeal vor invada Cetatea de Scaun a Sucevei la ediția din acest an a Festivalului medieval Festivalul medieval „Ștefan cel Mare”.
 

Sunt invitate mai multe trupe noi față de anii precedenți, astfel că și spectacolele lor vor fi mult mai variate. Pe lângă Asociația Gladius Dei Sibiu și Cavalerii Cetății Bârsei, pe care îi cunoaștem deja din edițiile anterioare, vom întâlni vineri, sâmbătă și duminică cavalerii și domnițele de la Cavalerii de Mediaș, Ordinul Dragonilor de Transilvania (Cluj), Ordinul Cavalerilor de Hunedoara, Paladinii de Terra Medies din Sibiu, Ordinul Cavalerilor Argotici și Străjerii Coroanei din Brașov. Prima întâlnire cu ei este programată pentru joi la ora 21, când în Cetate va ajunge parada cavalerilor cu făclii, desfășurată din cartierul Obcini, pe traseul George Enescu – Arini – Centru – Cetate. Primii care vor evolua în curtea interioară a cetății vor fi Cavalerii de Mediaș, vineri, de la ora 10, într-un spectacol interactiv cu publicul. Tot vineri, de la ora 16,45, ei vor prezenta un turnir de arme, iar la pulberărie, la ora 15,10, în aceeași zi, vor avea și o prezentare de arme. Sâmbătă și duminică, ei vor repeta turnirul de arme în curtea interioară, de la ora 16,45, iar seara, de la ora 20,45, la pulberărie vor avea, din nou, o prezentare de arme. Ordinul Cavalerilor de Mediaș s-a înființat în 1999, fiind format dintr-o „ceată de tineri cavaleri, cu mare pricepere în mânuirea spadei, dar și a vorbelor alese, dimpreună cu preaiubitele lor domnițe”. Ei se vor întrece în lupte cu arme, prin „cântece și danțuri”, tot din dorința de a ne aduce aproape obiceiurile medievale. Ordinul Dragonilor de Transilvania va fi prezent în curtea interioară, vineri, de la ora 12, cu un spectacol interactiv, apoi vineri seară, de la ora 20,15 „dragonii” vor prezenta spectacolul „Sub semnul tunetului”. Ei vor reveni cu spectacolul interactiv sâmbătă și duminică de la ora 12, iar de la ora 20,40, cu spectacolul „Militaris congratulations”. Ei vor evolua și la pulberărie, vineri, de la ora 18,20, și duminică, de la ora 16,45, cu „Oștirea craiului Matia”, iar sâmbătă, de la 16,45, din nou cu „Sub semnul tunetului”. Acest ordin s-a fondat în februarie 2010 ca „grup de reconstituire istorică”, majoritatea membrilor săi fiind studenți la istorie și arheologie. Ei și-au propus să reproducă scene din viața de campanie din Transilvania secolului XV, prin demonstrații de luptă cu arme cavalerești, dans de curte, arte și meșteșuguri medievale. În premieră pe țară, ei au pus în scenă un detașament funcțional de artilerie. Ordinul Cavalerilor Argotici (Argotica) prezintă jonglerii cu steaguri în zona pulberărie, vineri la orele 11,30 și 16,45, sâmbătă de la 17,30 și duminică la orele 11,05 și 17,30. Duminică, la ora 22,30, își vor încheia prestațiile cu un spectacol cu foc. Trupă de teatru, de dans contemporan și de dans medieval, lupte cavalerești și efecte pirotehnice, despre „Argotica” se spune că îmbină, prin intermediul spectacolelor, epoca modernă cu cea medievală. A debutat în 2003, iar în prezent este compusă din 15 tineri. Paladinii de Terra Medies din Sibiu au pus „bunătatea, mila și adevărul mai presus de toate”, „făcând casă bună cu veselia, bunul simț și iubirea aproapelui” în reprezentațiile lor care vor debuta la Suceava vineri, ora 10, lângă zidul de vest, cu o prezentare a perioadei sec. IX-XIII, iar la ora 16,45 vor continua cu „Școala de instrucție”. Ei vor relua „Școala de instrucție” sâmbătă, de la aceeași oră, iar de la ora 12,30 vor prezenta sec. IX-XIII, pentru ca apoi să revină, tot lângă zidul de vest, la 17,30 cu scenete de luptă. Paladinii de Terra Medies (țara de mijloc) vor reveni duminică, la orele 10 și 12,30. Tot lângă zidul de vest vor avea loc și spectacolele interactive ale Ordinului Cavalerilor de Hunedoara, vineri la ora 10; jocurile medievale – de la ora 15,10; dansuri medievale – la ora 18,20. Sâmbătă, de la ora 11,05, ei se vor întoarce în Cetate cu demonstrații de formațiuni de luptă, apoi cu dansuri medievale (15,10) și vor evolua în turnirul cavaleresc de la ora 18,20. Spectacolele vor fi prezentate, la aceleași ore, și duminică. Hunedorenii confecționează replici ale hainelor medievale, ale armelor și armurilor medievale, dar au studiat și tehnicile de luptă medievală, muzica și dansurile acelei epoci, reconstituind lupte și turniruri cavalerești. Străjerii Coroanei din Brașov vor intra în spațiul de lângă zidul de vest vineri și sâmbătă, de la ora 11,30, cu sceneta „La judecată” și cu un concurs de tras cu arcul la care este invitat publicul. Vineri, de la 17,50, și sâmbătă, la 16,45, ei vor prezenta „Din sala de arme” și un nou concurs cu publicul – vineri, la 19,20 și sâmbătă, la 20,40. Duminică vor reveni cu aceleași reprezentații. Sebastian Vizante a creat această trupă de tineri cu intenția ca ei să aibă și alte preocupări în afară de Internet și de fotbal. Astfel au apărut Străjerii Coroanei. Ei prezintă în festivaluri, demonstrativ, diferite tipuri de lupte, piese de teatru, concursuri pe teme medievale ș.a.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI