Ochiul stăpânului

„De sus”, vești bune. Ministrul român al crizei (intrat în campanie electorală?), al finanțelor, administrației, investițiilor și cum am mai zis, Jeffrey Franks, zice că e de bine. Noi ne bucurăm că e de bine, că de ce să ne fie de rău!? El zice că economia se revigorează (nu știu ce cuvânt englezesc a folosit ministrul; ăsta, tradus, ar însemna „a se înviora”, deși, la origine, însemna a se scula din morți!). Pe cele rele călcând, de ce nu?, călcând, ar fi potecă de un pic mai bine. De sus, se spune că aceste beneficii tiptil venind către noi ar trebui deja simțite.

 

Aici, mai puțin simțitor din fire, am o mică problemă. Știu că se zice că ochiul stăpânului îngrașă vita, dar mai știu, ca presar, că aceasta este doar părerea stăpânului. După manual, ar trebui solicitată și părerea vitei. Și nici opinia dumisale n-ar fi tocmai de ajuns dacă n-avem și o părere independentă, acolo, bunăoară cea a ierbii. Dar cum e greu (e nevoie de timp, e nevoie de bani) să înveți limba vitei (și ce folos?; până învață presarul limba vitei, stăpânul deja o duce la abator), cum e greu să crezi că ai putea pricepe cândva vorba ierbii (și ce folos?; înainte să vină toamna, deja cade sub coasă), rămâi la limba stăpânului. Apoi, dacă n-om deveni hedoniști (Doamne ferește!, e și post), măcar senzitivi să fim, câte un pic, cel puțin ca protozoarele, poate ca polipii chiar. „Și se zări lumină!” spuse euglena verde.