N-au prea vândut, dar au fost premiați

„Trofeul Bucovinei”, obținut de doi meșteri din Sighetul Marmației

Organizatorii celei de-a XVI-a ediții a Târgului meșterilor Populari de la Muzeul Satului Bucovinean au acordat „Trofeul Bucovinei” celor doi meșteri populari lemnari din Sighetul Marmației, Gavrilă Negrea și Teodor Pop.
 

Este un premiu justificat am aflat, de machetele de lemn introduse în sticle, căsuțele și bisericuțele maramureșene și alte produse din lemn pe care le-au etalat cei doi meșteri. Ei sunt pentru prima dată la un târg și vor împărți premiul de 500 de lei, suma fiind binevenită pentru ei, mai ales că nu prea au făcut vânzare la târg, după cum ne-au spus ei. Târgul meșterilor populari de la Suceava s-a bucurat de mii de vizitatori în cele trei zile, chiar dacă puțini au făcut și cumpărături. La spectacolele de pe scena din muzeu a fost aglomerație, ne-au spus organizatorii. Vom reveni cu un reportaj despre meșteri, produsele lor și cum se trăiește în ziua de azi din arta populară.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: