O nouă întâlnire cu Erico Verissimo

În urmă cu un deceniu, salutând apariția în BPT a încă unuia din cele vreo zece volume ale trilogiei lui Erico Verissimo, Timpul și vântul, Geo Vasile scria: ,,Noi am dori ca atât Editura Minerva, cât și extraordinara traducătoare Micaela Ghițescu să ne ofere și aceste ultime două părți ale ciclului, astfel încât capodopera titanului din Rio Grande do Sul să fie cunoscută integral în limba română…”

 

Dar nu numai trilogia Timpul și vântul, tradusă și publicată integral, ci și puternicele romane Incident la Antares și Domnul ambasador l-au familiarizat pe cititorul român cu uriașul scriitor Erico Verissimo (1905-1975), vârf al literaturii braziliene și universale a secolului XX, autor, ca să-l cităm din nou pe Geo Vasile, ,,ce prin saga Braziliei din veacurile XVIII, XIX și XX este comparabil cu Tolstoi sau Faulkner…” Iată însă că o foarte proaspătă apariție la Editura Vivaldi București (o editură de elită, condusă de doamnele Sanda Popa și Rodica Sava) ne prilejuiește o nouă întâlnire cu faimosul scriitor brazilian. Este vorba de Noapte, Operă publicată cu sprijinul Ministerului Culturii din Brazilia /Fundația Biblioteca Națională /Secretariatul General al Cărții și Lecturii, în românește din limba portugheză, grație, de asemenea, extraordinarei traducătoare Micaela Ghițescu. Deosebită în ansamblul creației lui Erico Verissimo, ,,Noapte” își desfășoară acțiunea pe parcursul unei singure nopți în Rio de Janeiro, fascinanta metropolă numită aici doar ,,orașul”. Nici numele protagonistului nu îi devine cunoscut cititorului, prezentat simplu ca Necunoscutul, cu majusculă, spre deosebire de celelalte personaje, care sunt cocoșatul, bărbatul cu garoafa, omul în alb ș.a.m.d. Necunoscutul este, astfel, necunoscut și sieși, devenit amnezic după o dramă afectivă: ,,Cine sunt? Ce s-a întâmplat? Nu cu mintea își punea el întrebările astea îngrijorătoare, ele de fapt nici nu ajungeau să fie articulate în cuvinte sau fraze. Întrebările astea urgente legate de identitate, de timp și spațiu erau implicit conținute în anxiozitatea sa, parcă năucă. Era ca un om care, trezindu-se într-o cameră întunecată, ar căuta orbecăind, cuprins de o teroare aproape vecină cu panica, o fereastră spre aerul liber, spre lumină”. Rătăcind în parc, pe străzi, cu un sentiment deopotrivă copleșitor și neclar de vinovăție, Necunoscutul cade în ghearele cocoșatului și ale omului cu garoafă, ,,două păsări de pradă”, ,,bufnițe ale nopții”. Dus de ele și antrenat în întâmplări nu o dată stranii, Necunoscutul ajunge la un priveghi, la ,,o chermeză suburbană sărăcăcioasă”, întâlnește un preot, intră într-o casă de toleranță, trece pragul unui spital de urgență, urcă în locuința a două prostituate. Îngrețoșat, dezorientat, disperat, nu percepe în acest coșmar decât o singură geană de speranță: un om în alb, care cântă din muzicuță și care proiectează în sufletul său chinuit o adiere mângâietoare, venind parcă din copilărie: ,,Muzicuța părea să spună o poveste. Era dulce și nostalgică, tristă, dar plină de limpezi făgăduieli, în același timp puerilă și gravă – vals de serenadă pentru prima iubită, vals al unui circ de căluți când inima noastră palpită de amor pentru fata de la trapez, vals de baluri pentru totdeauna pierdute…” Bijuterie narativă și de introspecție psihologică, această scriere ilustrează pe de o parte temeiurile exclamației medicului de la urgență, ,,Cât mister și câtă mizerie poate să cuprindă în ea o noapte!”, iar pe de alta, necunoscutele unui talent atât de cunoscut și de prețuit și în România: romancierul brazilian Erico Verissimo.