În demersul meu de a prezenta modele de viață de pe valea Șomuzului Mic, mă opresc acum la figura luminoasă a diplomatului de carieră Vasile Ciucă, scoborâtor dintr-o familie țărănească din satul Pleșești.
Gheorghe și Mădălina Ciucă, părinții săi, erau fruntași ai satului nostru, nu numai ca poziție socială, ci mai ales ca iubitori de carte, tatăl său fiind un versificator spontan, “poetul satului”, iar mama (sa) păstrătoare vajnică a tradițiilor și obiceiurilor lăsate zestre de înaintași. Climatul familial propice studiului a făcut ca cei doi copii ai lor, Vasile și Aurelia, să termine studii superioare, iar în cazul lui și studii postuniversitare. Vasile Ciucă a urmat școala primară în satul natal, avându-l ca dascăl pe celebrul institutor Constantin Tomescu, gimnaziul – la Valea Glodului, iar liceul – la “Nicu Gane” din Fălticeni. Din clasa a V-a am fost colegi de clasă și de internat. Norocul (însă) ne-a urmărit, deși am fost școlari în “obsedantul deceniu”, purtători de opincă și fără meditații (cartea “am mâncat-o”). La gimnaziu, dar și la liceu am întâlnit profesori care ne-au învățat să învățăm, dar mai ales cum să învățăm. Școala și internatul au funcționat în conacul generalului Alexandru Lambrino din Valea Glodului. Profesori – intelectuali de marcă și spirit haretian precum Nicolae Țibulcă, Rozica Andreica (Beraru), Nicolae Lăpăduș (ulterior profesor universitar la Timișoara), Ioan Oprea, Mircea Pavel, Filaret Lupu, Florița Crăciun locuiau și luau masa la internatul școlii. N-aveam a ne plânge că nu făceam “meditații”. Dar ce meditații…, “ca la mama acasă”. Merită să amintesc un fapt oarecum semnificativ: clasa a VII-a, promoția 1953 de Valea Glodului, in corpore, a urmat liceul, fie la “Ștefan cel Mare” din Suceava, fie la “Nicu Gane” sau “Liceul de fete” Fălticeni, iar o parte dintre noi am făcut studii universitare. Vasile Ciucă a urmat Facultatea de Drept a Universității “Al. I. Cuza” din Iași și cursuri postuniversitare pentru Ministerul Afacerilor Externe. Pregătit pentru diplomație, își face stagiul în Centrala MAE din București, după care, succesiv, activează în cadrul ambasadelor române din Roma, Madrid, Mexico, Buenos Aires sau Costa Rica. Ne întâlneam anual, în special vara, la Pleșești, unde își petrecea concediul, fiind legat sufletește de părinți, de casa părintească, de locurile natale, de oamenii de aici, consătenii săi. Om de o deosebită bunătate și înțelegere sufletească, se comporta simplu și natural cu oamenii din preajma sa, prietenii săi din copilărie. Cărturar de mare finețe intelectuală, vorbitor fluent al mai multor limbi de circulație internațională, Vasile Ciucă a dus tot timpul dorul țării și dorul față de cei dragi. Când venea la Pleșești, venea încărcat cu daruri pentru toți prietenii săi. Mie îmi aducea cărți pe care nu le puteam citi acasă sau sinteze ale acestora. Mă punea la curent cu problemele pe care n-aveam cum să le știu din mass-media noastră. Simțindu-se oarecum rău la post și topit de dorul de țară și de-ai lui, între timp îi moare tatăl, Vasile Ciucă părăsește în grabă Ambasada României din Buenos Aires (Argentina) și vine la Pleșești să-și îngroape părintele. Boala de care suferea se agravează irevocabil. Moare la 9 ianuarie 2004 și este înmormântat în țintirimul satului Pleșești alături de părinții săi. O mulțime impresionantă îl conduce pe ultimul său drum. Vasile Ciucă îmi povestea adesea, chiar de pe vremea când jucam oina pe Olimpul satului Pleșești – Candachia, că va face tot ce e posibil să viziteze Roma și țările din America Latină. Visul copilăriei sale a devenit realitate și asta e cu atât mai important cu cât acest deziderat a aparținut unui copil de la țară. Mă doare sufletul să constat că asemenea parcursuri ca ale lui Vasile Ciucă au devenit imposibile de ceva vreme. Învățământul actual “reformat” (cuvântul are tentă peiorativă) a lăsat școala pe chituci. Șeful național al acesteia, “apatridul” de genul neutru, atacă predecesorii “care sunt de vină“ (sic!), cărora însă nu le ajunge nici la degetul cel mic.
Comentarii