PSD Suceava 2020

Virgiliu Parghel și Mantaua lui Gogol…

O fundamentală remarcă ne avertizează că toată marea literatură rusă derivă din celebra proză Mantaua a lui Gogol. În planul artei picturii românești ne-am obișnuit cu distincția dintre babiști și ciucurentiști, exprimând astfel două sisteme de gândire plastică și, mai ales, moduri distincte de expresie.
 

Cred că asemenea identificări, uneori cam exagerate, au totuși gradul lor de interes. Unii s-au subordonat tipului de viziune babist, alții l-au urmat pe Ciucurencu în grade mai mici sau mai mari de fidelitate. Notorietatea maeștrilor a făcut victime, dar destui și-au configurat o carieră marcată de propria lor personalitate. Expresia rezistă însă și mai produce încă efecte de imagine. Știu, de pildă, că nici Sabin Bălașa și cu atât mai puțin Constantin Piliuță nu s-au arătat prea entuziaști în raport cu celebrele nume de clasici în viață. În cazul excelentului pictor bucovinean Virgiliu Parghel, eminent elev și urmaș spiritual al lui Corneliu Baba, lucrurile sunt cu mult mai nuanțate, mai subtile, dar și mai directe, în sensul că emulul maestrului a fost foarte legat afectiv și intelectual de marele pictor român. Este de notorietate faptul că discipolul bucovinean frecventa statornic atelierul pictorului și că i-a pozat deseori pentru tulburătoarele compoziții din ciclul Regilor nebuni și Spaimelor. Dialogurile prelungite dintre Maestru și discipol erau, se înțelege, pigmentate cu reflecții și confesiuni, de amintiri ieșene și de comentarii desprinse din cotidian. Pentru Virgiliu Parghel, lecția lui Baba trebuie privită și din perspectiva unor afinități elective, umane și intelectuale, de conturare a unor posibile direcții de emancipare a artei românești contemporane. Mediul acesta elevat, disciplina de atelier, rigoarea expresiei, universul sufletului omenesc i-au permis să se definească pe sine într-un mod personal, filiațiile posibile fiind doar de natură spirituală. Expoziția lui Virgiliu Parghel, deschisă la Muzeul Bucovinei din Suceava, a avut sensul și valoarea unei veritabile Retrospective, artistul fiind și el la vârsta de aur a înțelepciunii umane și artistice. Destinul individual i-a oferit de toate în mod oarecum egal. Primele succese, aureolate de stima colegilor, și unele premii binemeritate au balansat cu pierderi ireparabile, cu notorietatea alterată de șicanele unor confrați inepți, ca și cum era condamnat ca nu cumva succesul artistic să nu fie subminat de tragediile vieții. I-am privit, în contextul expoziției sucevene, generozitatea și sentimentul de a vedea și dincolo de aparențele prieteniei, multe portrete de colegi, între care cele ale lui Corneliu Tincu și Adrian Bocancea sunt asemenea unor scrisori către viitor și, în general, spre oamenii adevărați pe care i-a cunoscut. Generozitatea, interesul pentru Celălalt mi se pare o virtute nobilă, umanistă, reală și comprehensivă. Dimensiunea generozității invocată în context se împlinește strălucit în zecile de Autoportrete, de fapt imagini ale eului profund transcrise dintr-un posibil jurnal intim prin care încearcă să iasă din labirintul social al vremurilor în dorința de a comunica lumii că există și că are ceva de spus, durabil și profund. Dacă cine-va interesat ar vrea să știe peste ani cum se petreceau lucrurile în acest veac poate să facă apel la jurnalul Autoportretelor, unde seismele interioare sunt și ecoul vieții sociale. Natura expresionistă a Autoportretelor pare forma cea mai sugestivă prin care dezbaterile asupra eului profund îmbină psihismul cu sentimentele de jubilație în fața șevaletului. Aici libertatea este deplină și face din disperare o temă de lucru. Unii ar putea crede că este un exercițiu de narcisism sau de auto-flatare, dar numai cine a suferit cu adevărat poate înțelege și fondul problemei și infinitele ei nuanțe. Pictorul nu cunoaște gustul autoflatării și, în consecință, se dezvăluie ca un lucid mereu traversat de îndoieli și, rar de tot, bucuros de o certitudine. Capacitatea pictorului de a vedea limpede și mai departe îi permite să sesizeze în profunzimile ființei resorturile demnității, ale supraviețuirii și libertății. Este liber să piardă pe termen scurt spre a câștiga la bursa timpului mare. Așa s-a întâmplat dintotdeauna, iar seria nu a început și nu se va sfârși vreodată… Deloc mustrătoare, dar lucide, deloc flatante, Autoportretele au tensiunea adevărului și povestea speranței, ochii exoftalmici sugerând abisurile ființei frământate de permanente incertitudini. Moralitatea acestui artist, talentul de excepție, sunt garanțiile unui nume care va dăinui. Virgiliu Parghel este un artist exponențial al artei românești contemporane prin dramă și credibil prin verificata lui nevoie de iubire.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: