Din ciclul „Oamenii are arme. Trage !”

Împușcături în fiecare zi la frontiera UE

În data de 5.05.2011, în urma executării unei acțiuni pe linia combaterii contrabandei cu țigări, polițiștii de frontieră din cadrul S.P.F. Brodina, coordonați de șeful IJPF Suceava, au depistat, în apropierea frontierei de stat, două persoane de sex masculin care transportau colete voluminoase.
 

Cei doi bărbați au fost somați verbal de polițiștii de frontieră, însă au ignorat avertismentul, au abandonat coletele și au încercat să fugă spre pârâul Straja, profitând de terenul accidentat. Polițiștii de frontieră au fost nevoiți să folosească armamentul din dotare, fiind trase patru focuri de armă în plan vertical. Au fost astfel reținuți numiții Ioan P., în vârstă de 21 de ani, și Vasil P., de 28 de ani, ambii domiciliați în localitatea Straja. În zonă, au fost găsite abandonate 6 baxuri ce conțineau 3.000 pachete de țigări, marca „Doina”, de proveniență Republica Moldova, care au fost ridicate în vederea confiscării. Polițiștii de frontieră au întocmit persoanelor în cauză acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă în formă agravantă, acte ce urmează să fie înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți în vederea atribuirii numărului unic. „Reamintim că, în urmă cu doar o zi, polițiștii de frontieră din cadrul S.P.F. Brodina au reținut, după ce au folosit armamentul din dotare (trei focuri de armă), o persoană care a încercat să introducă în țară aproximativ 6.000 pachete de țigări de contrabandă. Și în acest caz persoanei în cauză i s-au întocmit acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trecere ilegală a frontierei de stat și contrabandă, iar țigările în valoare de aproximativ 40.000 lei au fost ridicate în vederea confiscării”, se arată într-un comunicat al IJPF Suceava. Fără să le facem vreo vină bravilor polițiști de frontieră, care, în fond, își exercită meseria (să fie, oare, asta, meseria de polițist de frontieră, „vânătoarea”, cu ajutorul termoviziunii și a pistolului din dotare, a 6 sau mai multe baxuri țigări?), nu putem să nu ne aducem aminte un film al lui Sergiu Nicolaescu, în care un personaj spunea (n-ar mai fi spus!): „Oamenii are arme. Trage!” Ceva poate că nu e în regulă la frontieră, dacă se trage atât…

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: