Arhivă pentru aprilie 7th, 2011

5 milioane de euro din Fondul de Solidaritate al UE pentru refacerea infrastructurii distruse la inundații

7 aprilie 2011 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Cinci dintre cele 25 de milioane de euro pe care Parlamentul European le-a acordat României pentru refacerea efectelor inundațiilor din 2010 ar putea ajunge la Suceava, a declarat, miercuri, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur.   El a precizat că forul european, a aprobat alocarea sumei, în cursul zilei deCiteşte

Rezistența organismului la antibiotice, o problemă ignorată de români

7 aprilie 2011 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Astăzi este Ziua Mondială a Sănătății, iar fiindcă tema de anul acesta este legată de pericolul apariției în organismul uman a rezistenței la antibiotice, Direcția de Sănătate Publică Suceava desfășoară activități de informare și prevenire a utilizării abuzive și fără prescripție medicală a acestora.   În perioada următoare vor fiCiteşte

Zi de sărbătoare legală pentru angajații spitalului sucevean

7 aprilie 2011 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Ambulatoriul de specialitate va fi închis, iar în spital vor funcționa doar UPU și liniile de gardă   Conducerea Spitalului Județean Suceava a comunicat că, potrivit contractului colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară și de unitate sanitară, ziua de 7 aprilie, Ziua Mondială a Sănătății, este considerată ziCiteşte

Opoziția își clarifică punctul de vedere

7 aprilie 2011 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Absența aleșilor județeni ai PSD și PNL de la ședința de Consiliu Județean de miercuri a fost motivată în cadrul unui comunicat de presă, remis redacțiilor sucevene.   În documentul menționat, semnat de președinții celor două organizații, Cătălin Nechifor (PSD) și Alexandru Băișanu (PNL), se arată că necesitatea lucrărilor deCiteşte

Ioan Corjuc – disident sau oportunist ?

7 aprilie 2011 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Cel mai iubit și aplaudat dintre toți consilierii județeni PSD a fost miercuri, 6 aprilie 2011, în ședința extraordinară a Consiliului Județean Suceava, tânărul Ioan Corjuc. Acesta a fost de altfel și singurul moment de glorie al singurului reprezentant al opoziției (PSD și PNL) prezent la ședință în condițiile înCiteşte

Calea pierzaniei

7 aprilie 2011 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Forțând adoptarea Codului muncii și a celorlalte legi prin angajarea răspunderii, fără un acord clar cu sindicatele și patronatele, Executivul actual și-a ridicat în cap mai toate categoriile salariale și familiile acestora.   Dacă mai punem la socoteală diminuările bugetare drastice din educație, sănătate și asistență socială, avem imaginea eșeculuiCiteşte

D’ale politicii (134)

7 aprilie 2011 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

– Un dicționar… alternativ –   > Avantaj. Un cert „avantaj” al grabei de a face copiii în tinerețe este acela de a fi mai devreme informat de către aceștia că ai devenit o fosilă, un boșorog. > Bucă. Termen ce descinde, în toate limbile romanice (fr. bouche, sp. boca),Citeşte

A fost odată…

7 aprilie 2011 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

De-a lungul timpului, viața cultural-artistică din Vama s-a ridicat la nivelul cerințelor. Omul nu poate trăi ca un sihastru. Instituțiile de cultură permit adunarea oamenilor laolaltă pentru a comunica între ei, pentru a învia ființele moleșite.   Pe lângă cor și dansuri populare, vămenii au iubit foarte mult teatrul. TeatreleCiteşte

Frații Miron, autori a 21 de infracțiuni, 2 mielușei spăsiți în instanță

7 aprilie 2011 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Cei doi frați originari din comuna Ciucurova, județul Tulcea, Remus-Nelu, de 18 ani, și Emanuel-Ilie Miron, de 17 ani, în sarcina cărora procurorii rădăuțeni au reținut săvârșirea a nu mai puțin de 21 infracțiuni (10 fiind recunoscute de inculpați) au fost aduși, ieri dimineață, la Tribunalul Suceava, în susținerea, prinCiteşte

O ucraineancă a implorat clemență la Tribunalul Suceava

7 aprilie 2011 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

„Îmi cer iertare în fața lui Dumnezeu și a dumneavoastră! Vă rog să vă faceți milă de situația mea, de mama mea, de copiii mei!”, a spus inculpata, arătând că ea are o pensie de 25 de dolari lunar, în timp ce mama ei – de 1,5 dolari   TribunalulCiteşte

Sumarul ediţiei: