Cultul Ortodox între tradiția istorică și „adăugirile” contemporane

Sub egida A.S.C.O.R. – filiala Suceava și a Fundației Culturale „Bucovina Profundă”, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a găzduit, recent, seara duhovnicească cu tema de meditație „Cultul Ortodox între tradiție și inovație” susținută de ieromonahul Petru Pruteanu, lector doctor universitar la Academia Teologică Ortodoxă din Republica Moldova, un monah cu alese însușiri, al cărui C.V., destul de „consistent”, a fost prezentat în deschidere de pr. Ionel Irimia de la Parohia „Învierea Domnului” din Suceava.

 

Am aflat astfel, printre altele, că distinsul invitat are și dublă cetățenie și… triplă cetățenie, căci se simte sucevean de-al nostru. Momentul ales al acestei serate nu a fost unul întâmplător, deoarece „…așa cum ne aducem cu toții aminte, la 27 martie 1918, Basarabia este primul pământ românesc care revine la patria-mamă”, după cum ne-a reamintit moderatorul manifestării, părintele Mircea Bejenaru, el însuși absolvent și al Facultății de Istorie și Geografie din Suceava. Cultul ortodox, în istorie… „Cultul ortodox tinde să devină azi pur simbolic și speculativ, ceea ce creează premisele unor abordări periculoase și chiar interpretări eretice. Referințele istorice cu privire la cultul ortodox lipsesc la noi, în timp ce în alte țări ortodoxe (Grecia, Serbia, Rusia, n. red.) acestea sunt puse în capul mesei. Nu știm cât sunt de relevante premisele istorice, dar ele au stat la baza alcătuirii acestor slujbe ortodoxe. Catismele nu se mai pun la Utrenie (slujba de dimineață), în schimb punem acatiste. Și, atunci, ce alegi, cuvintele insuflate de Dumnezeu sau repetiția unor elogii, pe alocuri traduse greșit?! Am auzit de pildă de «Acatistul lui Adam și Eva»? Am luat numele de Petru în monahism și citeam «Acatistul Sfinților Apostoli Petru și Pavel», unde zice: «Bucură-te Petre că ai omorât pe Anania și Safira» și mă întrebam: oare chiar se bucură? Sărutăm Sfânta Evanghelie dar nu știm ce scrie, ce conține, știm că e doar un Cuvânt pe care-l știi și-l transmiți mai departe. Slujbele noastre s-au sedimentat, istoric vorbind, în timp și sunt produsul unei evoluții firești în istorie, un proces asistat de Duhul Sfânt, nu sunt neapărat dictate de Hristos Sfinților Apostoli, dar nu putem nici afirma că sunt o invenție a părintelui nostru”, a declarat audienței tânărul ieromonah. Rugăciunile nu sunt incantații magice… Sunt oare rugăciunile incantații magice, așa cum le percep mulți? Se pare că ne înșelăm amarnic, după cuvântul de învățătură al ieromonahului Petru Pruteanu: „Mulți dintre noi percep rugăciunile ca pe niște formule magice. În trecut fiecare episcop ori preot făcea niște rugăciuni spontane, dar pe un schelet bine structurat: adresare, cerere, mulțumire sau doxologie, deci, principii revelate în Sfânta Scriptură și valabile până azi. Ortodoxia nu se rezumă doar la dogme, ci și la un mod de viață corect. Eram la «Trei Ierarhi» în Iași, în practică, și văd un acatist; o oarecare persoană, femeie, dă numele celor pentru care se roagă și la sfârșit: „…Doamne desparte-l pe acel bărbat de femeia lui, ca să fie cu mine…”. Vedeți, ne limităm la chestiuni de moment: am de plătit o rată la bancă, mă duc la racla Sfântului Ioan cel Nou, că am auzit că are bani, și gata, se rezolvă și devenim deci ca acei copiii care-și salută părinții doar când vor ceva. În decursul istoriei, slujbele au avut o diversitate, ceea ce nu i-a împiedicat pe creștini să fie uniți între ei… În ortodoxie există o unitate în diversitate, însă acest citat are azi tente ecumeniste străine Duhului Bisericii. Unii clerici, citind anumite cărți, încearcă astăzi să le reînnoiască, fără să înțeleagă evoluția Bisericii. E un aspect pozitiv împărtășirea mai deasă, căci, în trecut creștinii se împărtășeau în fiecare zi. Azi, unii preoți le impun credincioșilor trei ori patru zile de post, chiar fără ulei, și așa riscă să traumatizeze duhovnicește credincioșii, în loc să-i aducă la un alt nivel de cunoștință. Vedeți, unele rugăciuni ce azi se citesc în taină de către preot, în trecut se citeau cu voce tare… Din păcate, constat azi că nu se face cateheză liturgică (a catehiza, a învăța pe cineva ceva – n.n.)”. Care este soluția percepției reale a Sfintei Liturghii? Tot părintele Petru Pruteanu a reușit să pună și punctul pe un i inexistent în mintea multora: „Sfântul Sinod al Patriarhiei Ruse a hotărât ca, o dată pe an, de regulă sâmbăta sau, după caz, duminica, să se țină Liturghia Misionară și apoi să li se explice credincioșilor semnificația Sfintei Liturghii. Spune preotul, după citirea Apostolului «…cu înțelepciune, drepți să ascultăm, Sfânta Evanghelie după…” . Adică noi, preoții, zicem să stăm drepți, iar ei, credincioșii, îngenunchează. Noi creștinii am fost numiți fii ai lui Dumnezeu, iar termenul de Om, adică antropos, semnifică în greacă ceva cu fața în Sus, către Cer. Că suntem robi ai lui Dumnezeu este o demnitate. Aveți dumneavoastră librăriile pline de cărți sfinte; în Basarabia, de unde vin, nu prea sunt sau sunt la un preț dublu, chiar triplu. Aveți o situație binecuvântată cu seminarii și facultăți teologice, deci, aveți cui vă adresa în probleme de credință”. Să ne temem de viziunile apocaliptice? Neoprotestanții cunosc, din păcate, mai bine Scripturile decât noi ortodocșii și, de ce nu?, decât pastorii lor, cum afirmă că a observat pe viu părintele, însă soluția poate fi abordată și în duh ortodox. „Vin unii dintre ei cu fel de fel de avertismente apocaliptice, Sfârșitul Lumii, numărul 666… Desigur, sunt lucruri care nu pot fi deloc neglijate, asupra cărora trebuie să fim atenți, însă îmi spunea un mare duhovnic de la Muntele Athos că nu este suficient să-i informați pe credincioși, ci să-i și formați. Uitați, mergeți la pangar (magazin de obiecte bisericești, n. red.), la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”, și luați toate cărțile unde găsiți Psalmul 50 și o să vedeți câte versiuni și ce diferențe de traduceri sunt. Deci fiecare traducător schimbă câte un cuvânt, după capul lui, că așa i se pare lui că trebuie. Dar, culmea e că avem și greșeli la rugăciunea Domnească, Tatăl Nostru. Nu știu de ce am impresia că Sfântul Apostol Pavel, Vasul cel ales, ar fi folosit internetul, dacă trăia azi, pentru propovăduirea credinței, chiar rețelele de socializare: Twitter, Facebook și ce mai știm noi. Deci mijloacele moderne nu sunt rele în sine ci, ca și cuțitul, e făcut să tai pâinea, nu pentru a intimida sau omorî pe cineva”. Tot în cadrul serii s-a lansat și ultimul număr, din martie a.c., al revistei de opinie ortodoxă „Familia Ortodoxă”, apărută cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Pimen, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților. Revista vine și cu un cadou: Cântările pascale pe suport audio CD de la Sfânta Mănăstire Vatopedu de la Muntele Athos din Grecia.