Intervențiile de modernizare a stației de tratare-epurare a apelor menajere din municipiul Suceava înregistrează progrese. Așa declară primarul Ion Lungu, după o descindere la obiectivul din Lunca Sucevei, a cărui execuție în cadrul programului ISPA a fost adjudecată de firma spaniolă Dytras. Edilul-șef susține că, ținând cont și de frigul de afară, este relativ satisfăcut de ritmul lucrărilor care, în cea mai mare parte, s-au făcut la interior. „Nu pot să spun că am fost nemulțumit, dar nici pe deplin mulțumit. La fața locului am văzut fazele în care se află diverse obiective și am constatat că, în condițiile atmosferice date, se lucra cât de cât. Având în vedere că a fost ger și că pământul este înghețat, se intervenea doar la instalațiile tehnologice, la care am remarcat un progres”, a declarat șeful municipalității. Primarul și-a anunțat sprijinul pentru actualizarea unei părți a documentației, oferindu-se să intermedieze relațiile cu Agenția pentru Protecția Mediului și ISCIR. Lungu spune că supervizorii de la firma de consultanță Esptisa și-au mutat birourile la stația de tratare-epurare, exprimându-și speranța că execuția, inclusiv probele, vor fi încheiate la 30 iunie 2011. În acest sens, ocupantul fotoliului din Areni a promis că, săptămânal, va descinde neanunțat pe frontul de lucru din Lunca Sucevei. „O dată pe săptămână – nu spun când – voi trece pe la stația de tratare-epurare, să mă conving la fața locului de cât de tare ne concentrăm pentru a ne încadra în termenul-limită prevăzut pentru 30 iunie 2011”, a avertizat primarul Ion Lungu. Potrivit contractului inițial, execuția din cadrul programului ISPA trebuia încheiată la finele anului 2010. Însă, din cauza întârzierilor, municipalitatea a cerut o prelungire până la jumătatea lui 2011.
Pentru impulsionarea lucrărilor
„Vreau să mă conving la fața locului cât de tare ne concentrăm pentru a ne încadra în termenul-limită prevăzut pentru 30 iunie 2011”, a avertizat primarul Sucevei
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!























Comentarii