Un punct de vedere

Furtună în sistem

Motto: „Cine învinge fără primejdie, triumfă fără glorie” (Pierre Corneille, „Cidul”) Într-o perioadă în care ni se întâmplă atât de multe, încât nota dominantă este dată de nesiguranță și disperare, putem să ne întrebăm dacă premierul Boc a citit lucrarea lui Lenin „Un pas înainte, doi pași înapoi”; că, după cum pescuiește în apele tulburi ale tranziției și crizei, pare că a conspectat conștiincios toată lucrarea, a studiat-o și o aplică consecvent, spre paguba noastră, a tuturor.
 

Nu poate fi negat faptul că un om politic trebuie să-și însușească și tehnicile datului înapoi, ca măsură pentru pregătirea unui nou elan, nu însă pentru a te discredita, a fi luat la ochi de lumea întreagă care să-ți spună că ce zice primul ministru poate fi luat pe două bețe. A anunța cu toată trâmbița, din rărunchi, măsuri radicale în vederea reașezării relațiilor sociale pe baze mai acătării și apoi să te transformi într-un crustaceu de baltă putredă, trebuie să recunoaștem că nu stă la obrazul oricărui muritor. N-ar fi nimic dacă domnul Boc ar fi altceva decât ceea ce este, ar fi suportat, ba chiar i s-ar zice că este descurcăreț; cu o minciună amână ratele la bancă, amână furnizorii, jură strâmb, se dă de ceasul morții că se va achita de toate obligațiile și alte subterfugii de adormit vigilența creditorilor. Fiind el acolo unde este și să zică, de exemplu, că nu se va alia cu UDMR-ul și, a doua zi, în obrazul celor care l-au ales, se aliază cu cei care urmăresc subminarea României, este ceva care nu stă la îndemâna fiecărui muritor. Știm cu toții că actuala putere a cedat în fața ofensivei secuio-maghiarilor, le-a acordat și le acordă privilegii și hatâruri. Se apropie 15 martie și veți fi martori din nou la aroganța și nerușinarea secuilor și ungurilor de aici și din Ungaria. Iar vom auzi pe euro-tonții de la București că trebuie cumpărat un covor roșu, lung de la Oradea până în secuime, ca să fie primiți cum se cuvine cei care urmăresc dezmembrarea României. Iar vom vedea garda secuiască cum își arată atașamentul față de România care-i suportă și iartă, domnule Boc? Trebuie să recunoaștem că oricare partid vrea puterea, iar PDL-ul nu face excepție; numai că a ține de putere cu prețul atentatului la fibra biologică și națională a poporului român, a te identifica cu trădarea, jaful, șpaga și minciuna și a te comporta precum capra râioasă, iată ceva care nu se întâmplă prea des în istoria guvernărilor. Fac aici precizarea care se cuvine că nu poate fi acuzat PDL-ul în bloc pentru artificiile politice, inconsecvența și greșelile conducerii și, să reținem, răspunderea este personală. Sunt aproape sigur că, la viitorul lor congres, multe nereguli vor ieși la iveală, iar criticile severe nu vor veni numai din partea grupului de intelectuali, care sunt prea aproape de putere ca să rămână imaculați, în turnul de fildeș al Cotrocenilor. Treaba lor! Altele să ne preocupe, așa cum ar fi măsura de a impune pensionarii și pensiile lor – de la un anumit cuantum – la impozit și la o contribuție de 5,5% pentru sănătate, în condițiile în care guvernul desființează un număr mare de spitale, iar medicii și asistenții îți pleacă din țară, iată ceva ce nu se întâmplă în fiecare țară. Guvernul Boc, identificat tot mai mult drept omul cu coasa, se zbate în plasa propriei neputințe și minciuni, deși nu uită să se salveze prin ieșirea la rampă, mototolind și distorsionând realitatea, aruncând în piața știrilor imaginea unei puteri politice preocupate exclusiv de binele nostru, al tuturora. Mai poate fi crezut guvernul Boc în legătură cu ieșirea din recesiune, cu creșterea economică, cu Legea minorităților, Codul muncii, cu sumele uriașe destinate investițiilor și creării de locuri de muncă? Loviturile de imagine care se vor credibile sunt contrazise de cruda realitate: piesa de rezistență a guvernului este diversiunea combinată cu pomenile, date de-a valma, din bani europeni. Vă mai amintiți de spectacolul politic și mediatic cu pensiile celor din armată și alte structuri militarizate? Cât de țanțoș anunța domnul Boc că va tunde pensiile nesimțite de oriunde, de la justiție și de la armată, și chiar se apucase de lucru, de credeai că va rupe armura de privilegii obținute pe căi lăturalnice. Fie că n-au știut, fie că au fost mână în mână cu guvernul, pensionarii militari manifestau indignați, chiar de 1 Martie, pentru pensiile lor, aprobate după legi universale. Totul a fost o diversiune. S-a anunțat că la reactualizarea pensiilor militarilor, 80-90% vor primi pensii mărite, ceea ce, s-o recunoaștem, este un joc perfid și murdar. Ce l-a determinat pe domnul Boc să facă doi pași înapoi? Frica și iar frica de-a nu pierde puterea, în cazul în care Oprea înstelatul cu partidul lui de begleți (fugari) nu va mai sprijini guvernul, când își va asuma răspunderea pe ce vrea el. Cum, domnule Boc și domnule Băsescu, vor primi pensii mărite și ofițerii superiori care au tras în mulțimile de demonstranți din decembrie 1989? Ce pot să spun decât „Bravos națiune, halal să-ți fie!”. Mă liniștesc la gândul că mărirea pensiilor la foștii militari se va face din creșterea economică care va începe când vrea domnul Boc. O și mai mare diversiune este cea cu șpaga de la vămi. Adică cum să credem că guvernul își va tăia singur pentru el, pentru partid și pentru toți afaceriștii și paraziții puterii, o sursă atât de economică de venituri? S-a anunțat deja că la Vama Siret, cea cu care s-a început diversiunea, s-a instalat un climat de ordine și cinste „de nu-i adevărat”, cum ar zice Florin Piersic. Ce nu se spune este că șpaga, corupția, nesocotirea legii și cei care le practică, vameșii și poliția de frontieră, chiar decapitate, au o mare putere de regenerare; cresc precum coada la gușter. Blejnărirea vămilor dă bine acolo, la cei care trebuie să aprobe viza pentru spațiul Schengen. Atunci de ce n-a început cutremurul mai devreme? Nu erau adunați suficienți bani din șpăgile de la vamă în seifurile celor suspuși și neștiuți care vor finanța campania electorală. Până li se va da din nou un semnal celor de la vămi, vor trebui să se mulțumească cu ceva, acolo, o atenție nevinovată, apoi se va reveni la situația dinainte. Putem fi siguri că cei cercetați vor rămâne și cu banii, și cu vilele, ba și cu serviciile, dacă nu cumva vor fi și promovați pentru contribuții credincioase consistente (serviciu credincios, interbelic!). Vom afla regina șpăgilor? Nu. Nu este niciun interes să se afle. Plevușca va plăti ceva, rechinii, ca peste tot, vor dijmui și distribui șpăgile spre tentaculele puterii.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI