D’ale politicii (127)

– Un dicționar… alternativ –

 

> Anulare. Amânarea – fie și consensuală – a unui contact sexual este forma cea mai sigură de anulare a sa. > Căsătorie. Asociație foarte frustrantă, cel puțin din punct de vedere sonor. În primul an el vorbește, iar ea ascultă. În al doilea, rolurile se inversează. Începând cu al treilea an, țipă amândoi și ascultă doar… vecinii. > Cioclu. Expresia franceză ce definește funesta meserie (croquemorts) rămâne „lung prilej de vorbe și de ipoteze”. Unii autori susțin că strămoșii celor care „îi ronțăie pe morți” verificau starea de „exitus” mușcând – ori îndoind cu putere – degetul mare de la unul din picioarele defunctului. Deoarece – ca și în breasla călăilor „calificați” – meseria se transmitea din tată-n fiu, iar ultimul profesionist nu avea băieți, ci doar o fiică, aceasta s-a văzut nevoită să „muște” din unicul „apendice” întreg al corpului unui tânăr, mort după ce i se amputaseră, din șold, ambele picioare. Hâtrii franțuji spun că exact atunci a apărut expresia „pompe funebre”… Alți lingviști afirmă că expresia „croque-morts” însemna, în franceza veche, „a face să dispară cadavrul”, ori că ea vine din vremea Marii Ciume, când cadavrele erau adunate pentru incinerare cu un cârlig (croque, crochet) lung. Cert e că „croquer” înseamnă și „a păpa banii, a cheltui exagerat” (ceea ce se întâmplă azi la noi, în cazul unei înmormântări). Din fericire – că doar, vorba lui Păstorel, morții cu morții, viii cu…. viile (în ambele accepțiuni: cu podgoria și cu… vesela văduvioară) – există, în spumoasa limbă franceză, și femei „croque-monsieur”, adică… devoratoare de bărbați. > Jur (!). Există martori care, spre onoarea (ori salvarea?) lor nu ezită, cu orice preț, să declare, în instanță, „adevărul și numai adevărul”. Auzind că judecătorul a condamnat-o pe iubita lui soție (care șterpelise un borcan cu compot de piersici) la 6 luni de pușcărie (câte o lună pentru fiecare piersică), un soț a ținut să precizeze: onorată instanță, ea a furat și o conservă de mazăre… > Molotov. Nu el este inventatorul cocktailului, armei improvizate, specifice insurgenților de stradă, ce îi poartă numele. Dimpotrivă, rușii sunt primii care au fost atacați cu sticlele umplute cu benzină, de către finlandezi, în cursul războiului din iarna anului 1939/40. Ei le-au botezat cu numele ministrului de externe sovietic, pe care îl socoteau responsabil pentru intrarea Armatei Roșii în țara lor. > Pensionari. Abia ajunși în camera hotelului – aflat la 500 km de casă – unde obținuseră, în fine, „bilet de tratament gratuit”, femeia cere, îngrozită: hai repede acasă, cred că am uitat fierul de călcat în priză! Nu mă întorc nici în ruptul capului, că numai eu știu câte zile și nopți am făcut coada la Casa de Pensii ca să prind șansa asta – replică, moale, soțul pensionar… Apoi, convins că argumentul nu e suficient pentru a stopa „taifunul” feminin, adaugă: în plus, te asigur că și eu am uitat deschis robinetul de la chiuvetă… O fi de râs ori o fi de plâns? > Rusia. Țara care are azi de două ori mai mulți judecători și magistrați decât S.U.A. Și în care rata criminalității este de opt ori mai mare decât în „state”. > Snob. „Unul – scrie Henscheid – care vrea să dea impresia că înoată mereu contra curentului. De asta stă în văzul lumii, cu un fular de mătase în jurul gâtului și citește, de-a valma, Hegel și Playboy”. La origini, termenul desemna – cum am mai scris – exact contrariul, spun vechile dicționare: „a person belonging to the lower classes, one having no pretentions to rank ori quality” (o persoană aparținând claselor inferioare și neavând pretenții la titluri sau poziție socială). Termenul a apărut la Oxford și Cambridge: nou-veniților li se cerea, la înscriere, să-și precizeze rangul nobiliar. Cei fără „sânge albastru” scriau sine nobilitate –s.nob. > Verboten (!?). Am ales traducerea nemțească a poruncii „interzis” doar din speranța că, astfel, incerta mea avertizare va fi, potențial, mai ascultată, mai respectată de „teenagerșii” grăbiți la urdinișul cu miere al „timidelor” lor colege de bancă, din clasa a IX-a… Iată, pentru adonișii cu coșuri, un argument – aproape juridic – în sprijinul asaltului lor timid întru convingerea „prietenei” prea lung plimbată prin parcuri, dar fricoasă că mămica (oricum, tata va afla ultimul…) îi va reproșa pierderea „pecetei fecioriei”… Și atunci el, nerăbdătorul, invocă valențele cosmetice ori gastrice ale „esenței de licean”… Dar, iată dovada, una irefutabilă (cuvântul semnifică altceva, dragi copii, dar, fie, luați-l cum vreți, în ăst context albuminoid…): Jamie L. , o starletă porno, a fost tocmai dată afară de compania unde lucra, pentru că s-a îngrășat, întro lună, cu… 800 grame… Denunțând în instanță excesiv de severa „probă a cântarului” la care au supus-o patronii, Jamie a invocat că, la ultimele filmări, a fost obligată să înghită „omagiul” final al partenerului de studio, pe care îl primea, până atunci, pe obraz ori pe corp („că doar face bine la piele”). Așa că, dragi și grăbiți liceeni suceveni (să mă ierte dl primar că îi parafrazez formula favorită de adresare), e bine să observați – și să o convingeți, după talentul fiecăruia, că pe orice cale ați insista să vă depuneți prinosul pasiunii în (și nu pe) – corpul iubitei, ea se va îngrășa… Fie, precum Jamie, cu mai puțin de un chil, fie – pușchea pe limbă! – cu vreo două-trei… > Travestit. Un om travestit… face cât doi. > Viol. Pentru a șoca, așa cum îi stătea bine, Picasso ar fi afirmat, cândva: la noi, spaniolii, ochiul e un organ sexual. Poți viola cu privirea! Dac-o fi așa, evident că românașii sunt cu mult mai „activi” decât temperamentalii iberici: e suficient să remarci incandescența privirii unui bărbat valah care a zărit, pe stradă, o „gagică trăsnet”. Evident, asemenea „viol” nu este încă incriminat, fiind și imposibil de probat, de dovedit. Desigur, dacă am compara însă statisticile privind violul „pe bune”, nimeni din Europa nu ne-ar putea contesta „titlul continental” (nu zic „mondial” doar din modestie națională…).