În dosarul „Lituanianul, ucrainenii și împușcatul”

Tribunalul Suceava respinge cererile de liberare provizorie sub control judiciar

Florin Valentin Bodale, din Vicovu de Sus, Deniss Pilacs, din Lituania, Viorel Pitsul și Ruslan Ionashku, ambii din Ucraina („lituanianul, ucrainenii și împușcatul”, cum li s-a mai spus pe holurile instanței) au compărut și ieri, în calitate de recurenți, la Tribunalul Suceava, împotriva unei decizii recente a Judecătoriei Rădăuți, prin care cererile lor de liberare sub control judiciar erau respinse.
 

Cei patru, cu vârste cuprinse între 20 și 28 de ani, sunt acuzați de trecere frauduloasă a frontierei și contrabandă cu țigări. De reținut că Florin Bodale, împușcat în umăr de Poliția de Frontieră, a stat o perioadă în Spitalul Municipal Rădăuți. Reamintim că, pe 10 februarie, în jurul orei 20, polițiștii de frontieră de pe autospeciala cu termoviziune din cadrul S.P.F. Siret au observat, în apropierea frontierei româno-ucrainene, un grup de persoane care, după ce au abandonat mai multe colete voluminoase, la aproximativ 500-600 m de linia de demarcație dintre cele două state, s-a retras pe teritoriul țării vecine. Un echipaj operativ s-a deplasat la fața locului, fiind depistate, pe malul Pârâului Rusului, în apropierea localității Frătăuții Noi, mai multe colete, ambalate în folie de culoare neagră, ce conțineau țigări. Polițiștii de frontieră nu le-au ridicat, ci au supravegheat zona până dimineață, când, în jurul orei 7.40, două autoturisme de teren și-au făcut apariția în locul cu pricina, rulând cu viteză mică și oprind, la un moment dat, lângă țigări. Agenții au ieșit din ascunzători, cu armele pregătite, însă mașinile au demarat în trombă. Au fost executate mai multe focuri de armă, în plan vertical și pe direcția pneurilor. Șoferul unuia dintre autoturisme a pierdut controlul volanului și s-a oprit în Pârâul Rusului. Ocupanții mașinii, un cetățean român și un ucrainean, au deschis ușile și au luat-o la fugă. S-a tras din nou, reușindu-se într-un final reținerea acestora, unul dintre cei doi fiind rănit în umăr. În încercarea de a opri cel de-al doilea autoturism, unul dintre polițiștii de frontieră, Ștefan Hâj, a fost agățat și târât aproximativ 6 m, după care a căzut. Șoferul mașinii de teren n-a oprit nicio secundă, continuându-și drumul și scăpând de urmăritori. Ulterior, Florin Bodale, din Vicovu de Sus, și Ruslan Ionashku, din Ucraina, aveau să fie reținuți, apoi arestați. După două zile, erau prinși în PTF Siret, în timp ce încercau să iasă din țară, Pitsul și Pilacs. Lituanianul și ucrainenii promit să fie cuminți acasă la Bodale În recursul de ieri, avocații celor patru tineri au susținut că aceștia pot fi urmăriți penal în stare de libertate, întrucât, în momentul de față, nu ar exista date din care să rezulte necesitatea de a fi împiedicați să săvârșească alte infracțiuni sau că vor încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă. Pentru că 3 dintre inculpați sunt cetățeni străini, apărătorii au învederat instanței că aceștia și-au ales drept domiciliu pe teritoriul României locuința din Vicovu de Sus a coinculpatului Bodale, unde ar putea fi supravegheați cu ușurință de organele de cercetare penală, cu respectarea strictă a limitelor teritoriale impuse. Avocații au reiterat teza folosită în recursul la arestare, potrivit căreia nu ar fi întrunite, cumulativ, condițiile prin care se poate lua măsura lipsirii, în mod excepțional, de libertate. Ei au arătat că, încă de la instanța de fond, nu s-ar fi luat în calcul trecerea frauduloasă a frontierei de stat a României și că infracțiunea de contrabandă nu s-ar fi consumat niciodată, fiind cel mult rămasă la stadiul de tentativă. Aspect care, potrivit Codului penal, ar duce la imposibilitatea îndeplinirii uneia dintre condițiile cumulative ale arestării, și anume ca pedeapsa să fie mai mare de 4 ani (orice tentativă înjumătățește pedeapsa, iar în cazul lor limitele acesteia ar fi de la un an la 3,5 ani). S-a reiterat, de asemenea, teza potrivit căreia celor 3 inculpați cetățeni străini le-ar fi fost încălcat, la instanța rădăuțeană, dreptul la apărare, prin folosirea unui interpret autorizat de limbă rusă, în locul unuia de limbă ucraineană, arătându-se că aceasta ar duce la nulitatea absolută a actelor procedurale din dosar, respectiv la repunerea cauzei pe fond în ceea ce privește arestările preventive. Apărătorul lui Bodale a criticat lipsa de diligență a procurorului de la Rădăuți, care nu l-ar fi ascultat pe inculpat niciodată, deși, la două ore de la ieșirea din operație, acesta ar fi dat declarații polițiștilor. Concluziile puse de apărători n-au rezistat deliberării judecătorești, magistrații dând soluția de respingere a tuturor cererilor de liberare provizorie sub control judiciar și de obligare a inculpaților la plata a câte 100 de lei, sub titlu de cheltuieli judiciare.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI